Extraordinara, imperfecta Wikipedie

wikipedia printWikipedia e cu mine de 15 ani. Așa obișnuiți suntem cu ea încât am uitat cum gândeam acum 15 ani; am uitat că a fost o vreme în care dacă cineva ne-ar fi șoptit că și-a pus în minte să facă o enciclopedie mai accesată ca Britannica pe munca voluntară a unor amatori anonimi din toată lumea, noi i-am fi trântit un “ești nebun, prietene” și am fi râs de el pe rupte, în rafală.

De 3-4 ani donez anual la Wikipedia cu tot sufletul; când a apărut primul apel la donații, acum vreo cinci ani, el anunța ceva de genul “funcționăm cu 16 mil. $ anual, iată raportul de activitate, și suntem în top 5 accesări worldwide”. Am amuțit citind asta. Am căutat, suspicioasă, raportul financiar, pe care l-am citit atunci integral. Cum 16 milioane de dolari anual? Doar atât? 16 mil. dolari? Da, de-atât avea nevoie imperfecta Wikipedie – de doar 16 mil. de dolari anual.

Între timp, costurile au mai crescut un pic, la fel și suma adunată. În ultimul raport disponibil, cel pe 2014, scrie că Wikipedia a adunat worldwide 27 mil. dolari. 27 mil. dolari, asta-i tot? Păi cu aprox. jumătate din banii ăștia – 52.106.360 lei, adică 12,5 mil. dolari – abia dacă s-a făcut portalul e-România, care adună cam o milionime din traficul Wikipedia.

Cum să nu te înclini în fața nebunilor din specia Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia? Lung ți-a fost drumul, om nebun. Plecăciuni.

De ce donez în continuare, în ciuda imperfecțiunilor, pentru Wikipedia? Pentru că imperfecțiunile sunt bune, sunt frumoase, sunt lege a evoluției și a participării iscate sub umbrela unei idei (cea de cunoaștere, de splendid de imperfectă împărtășire spontană, în cazul de față).

Cum zice textul din “Wired”: “Wikipedia is a balancing act. It works because such a large number of people are allowed to participate, because it’s a democracy, if an imperfect one. The power of the crowd often ensures that its articles don’t veer too close any one point of view. Arguments from one side balance arguments from another. But if you allow too many people in—if things are too democratic—it can result in chaos. People intent on something other than the health of encyclopedia—like promoting their own agenda—can really screw things up”.

În imagine, proiectul artistic al lui Michael Mandiberg, care a tipărit Wikipedia. I-au ieșit 7.463 volume.

Comments are now closed for this article