Ce iese când literele se pun la masă cu cifrele

carteadelaora5

Despre împrietenirea producătorului de content inteligent cu finanțatorul benign, care bate cu privirea și dincolo de trafic/rating.

Interesantă mișcare, bun indiciu despre subtilele mutații care se petrec prin măruntaiele industriei media. Pe scurt, o emisiune culturală clasică din media mainstream, “Omul care aduce cartea” de la PRO TV, e scoasă de pe post. I se oferă, în schimb, finanțare din afara businessului de media și migrarea în online. Spun “i se oferă” în loc de “își găsește” pentru că asta reiese din textul Ellei Moroiu: că finanțatorul a fost cel care l-a căutat pe producătorul de conținut, nu invers (înțeleg că Smart Point, echipa care se ocupă de comunicarea eMag, i-a propus coproprietarului companiei, Iulian Stanciu, să finanțeze proiectul abandonat de PRO; Stanciu a zis da).

Ce avem, mai departe? Avem mariajul experimental între un Dan C. Mihăilescu, umanist cu minunată reputație, dar complet neprieten cu mediul online, și un antreprenor online de primă ligă care n-are nicio treabă cu producția de conținut, dar vede ceva valoros într-o emisiune culturală; ceva în care merită să-și bage banii, ceva de la care nu se așteaptă la niciun fel de profit direct.

Ce altceva mai vedem? Pe un alt palier, avem un Dan C. Mihăilescu care spune că “vor fi mai puține cărți savante, supraspecializate; voi merge mai mult către cărțile care sunt de interes pentru cei de 20-40 de ani”, și un antreprenor al cărui magazin online vinde, printre multe altele, și carte – dar care spune din capul locului că site-ul emisiunii n-o să aibă nici măcar bannere cu eMAG și că “nici măcar logo-ul eMAG nu va fi clickabil”.

Și, cel mai important după mine, vedem stând la aceeași masă și punând cap la cap un proiect comun exponenții a două lumi care, ca regulă, se știu ca vecinii de palier, bună-ziua-bună-ziua – ceea ce nu le împiedică însă să se disprețuiască reciproc și, implicit, să prefere să n-aibă de-a face una cu cealaltă. Ca regulă, omul de cultură vede în antreprenor un personaj care n-are în cap decât cifre și profit, iar antreprenorul vede în omul de cultură un visător care n-are în cap decât litere și idei fără vreun rost practic. Dan C. Mihăilescu o zice de-a dreptul, de fapt: spune că a acceptat propunerea eMAG pentru că “discuțiile preliminare i-au dărâmat din prejudecăți: cele referitoare la munca tristă «la patron», corporația «diabolică», mediul online pe care îl considera viciat și blogurile pline de «impostură, ranchiună și ură». Optimist, acum remarcă în online un public potențial valoros, «o masă enormă de oameni tineri, puri, în căutarea culturii»”.

Cum m-am învârtit ceva vreme și prin țara literelor, și prin cea a cifrelor, am pipăit de multe ori straturile de prejudecăți prin care aceste lumi se uită una la cealaltă. Sunt ca două mulțimi care se intersectează în cel mai bun caz accidental. Îmi pare grozav de bine să le văd tot mai des privindu-se curios și cu bunăvoință; să văd un cărturar la masă cu un antreprenor, stând de vorbă pe bune despre finanțarea unui proiect cultural. Literele au nevoie de cifre – și viceversa, culmea, chiar dacă sună neverosimil.

Altfel, povestea îmi reconfirmă încrederea în șansele – măcar teoretice – de supraviețuire a contentului high-quality; cu un pic de bunăvoință și de ingeniozitate, cred eu, multe proiecte deștepte de conținut și-ar putea duce viața bine mersi în afara modelului clasic “content-finanțat-de-advertising”, unde performanța se măsoară prin trafic, click-uri, tiraje, ratinguri și toate alea.

Cum vin din media mainstream, ar trebui să apăr modelul vechi, să mă agăț de el, să argumentez că experimentele astea, chiar și cele reușite, nu sunt decât niște gămălii care nu rezolvă nimic de substanță din nevoia de finanțare a conținutului high quality. Ei bine, nu apăr “modelul” – dimpotrivă: am convingerea că mecanismul media care s-a învârtit frumos în toată lumea decenii după decenii e azi profund disfuncțional. Advertisingul singur – se vede cu ochiul liber – nu mai poate susține, ca regulă, producția de conținut inteligent, relevant, muncit, bine documentat, bine scris etc. Are nevoie de alte modele/formule.

Legat de faptul că experimentele ar fi niște gămălii, eu și aici am altă părere. Dacă mă uit meniul meu de surse de informație, văd că mă hrănesc tot mai mult din astfel de experimente, fiecare cu formula lui de finanțare / supraviețuire: PressOneRISE ProjectDecât o RevistăCasa JurnalistuluiProfit.rotreizecizero.roDela0.roThink Outside the Boxrepublica.roLead.rostart-up.ro etc. (plus o mulțime de bloguri de jurnaliști). Niciunul dintre proiectele astea nu exista în 2010, din câte știu. Gămălie cu gămălie, uite că deodată aflu ce se întâmplă în jurul meu din ce în ce mai mult din zona alternativă și tot mai puțin din mainstream; se completează armonios între ele – și avem nevoie de amândouă, bineînțeles. Nu e ori-ori, e și-și.

O să-mi vorbiți de riscul de pierdere a independenței editoriale, este? Există, bineînțeles. E acolo. Acum 10 ani m-aș fi încruntat și eu. Dar astăzi despre ce vorbim, oameni buni? E cumva formula de finanțare clasică (proprietar media & advertiser) una care a garantat puritatea editorială și n-am remarcat eu? Să fim serioși. Ce văd, în schimb, e altceva. Că, pe de o parte, publicațiile alternative au fost construite de oameni pasionați de meserie fix pentru că în altă parte nu-și puteau face cum trebuie meseria; am toată încrederea că știu ei deja foarte bine să-și apere curățenia editorială, dacă într-adevăr o prețuiesc. De cealaltă parte, mai știu că nu toți oamenii din business sunt niște capete pătrate care nu se gândesc decât la număratul banilor. Sunt o grămadă de oameni deștepți acolo, mulți dintre ei splendid mobilați intelectual, cărora chiar le pasă ce se întâmplă în țara lor; pentru astfel de oameni, să susțină un mini-proiect media poate fi literalmente o faptă bună, o contribuție civică. Sunt și ei public flămând de conținut quality, au și ei copii, își doresc și ei să nu-i vadă îndopați doar cu junk journalism.

Treaba e așa: nu mai are cine să se ocupe de însănătoșirea presei. N-o să coboare din nori niciun salvator care să pună pe masă un munte de bani spunând “dragi jurnaliști români cu vocație, vă finanțez pe toți, vreau doar content de calitate, atât vă cer”. Am rămas singuri, așa că nu ne rămâne decât să ne salvăm unii pe ceilalți. Jurnaliștii să-și facă meseria, cititorii să cumpere și ei un abonament și să dea lunar o donație cât costul unei pizza, că vor informație de substanță fără să dea un leu, oamenii din business să caute și ei formule de sprijin (mecenatul e prevăzut în lege; aș fi curioasă câte companii se folosesc de el pentru a sprijini ceea ce li se pare că merită). Sănătatea media e treaba noastră – și ar fi bine, în loc să tot bombănim, să ne ocupăm de ea fiecare cum se pricepe.

Revenind: cred că împrietenirea producătorului de content inteligent cu finanțatorul benign, care bate cu privirea și dincolo de trafic/rating, e o mutație al naibii de bună pentru noi, cei care tânjim după conținut quality. Jurnaliștii, prin definiție generatori de content, trăiesc din 2008 încoace într-o depresie deja cronicizată – “nimeni nu mai are nevoie de meseria noastră, de skills-urile noastre”. Dincolo, în lumea largă, e o foame de conținut – și de skills-urile celor care știu să-l creeze – cum nu știu să fi fost vreodată.

Ei, când lumile astea or să pună în aceeași oală putința cu voința și n-or să se mai privească suspicios, prin lentilele tulburi ale prejudecăților, cred că o să avem și noi un meniu cu mai mulți nutrienți și mai puține calorii goale.

****

Ah, să nu uit. Emisiunea lui Dan C. Mihăilescu a fost botezată “Cartea de la ora 5”. O pălmuță deloc mascată dată PRO TV, cu Știrile lui de la ora 5. Prima ediție o vedem la 1 februarie pe carteadelaora5.ro; aflăm despre Solenoid.

Comments are now closed for this article