[explicator]: “Gentlemen, you may include me out”

brexit foto2

Vorba din titlu îi e atribuită lui Samuel Goldwyn, unul dintre primii moguli ai Hollywood-ului (da, cel din Metro-Goldwyn-Mayer). Legenda spune că magnatul, cunoscut pentru ingeniozitatea cu care sucea limba engleză, ar fi aruncat replica în anii ‘30, la capătul unor negocieri încâlcite al căror rezultat nu i-a fost pe plac. Goldwyn a negat, ulterior, că s-ar fi exprimat așa. Pentru drama noastră din 2016 nici nu prea contează cine-i autorul expresiei; important e că în astea șase cuvinte e cam tot ce-au vrut britanicii să transmită joia trecută Europei. Mai jos, pentru cine n-a avut timp să parcurgă ce s-a scris în ultimele trei zile, impactul de până acum al votului, pe puncte; pași de urmat; efecte; cifre; cauze; opinii avizate; ce se întâmplă cu UE de-acum înainte.

1. UN TERITORIU NECARTOGRAFIAT

Tehnic vorbind, votul de joi – 51,9% pentru Brexit (rezultatele detaliate, aici) – nu duce automat la ieșirea Marii Britanii din Uniune. Ce-ar trebui să se întâmple:

  • Guvernul britanic să notifice mai întâi UE că activează procesul formal de exit, descris în cele mai importante 250 de cuvinte pe care nu le-ați citit niciodată (atât cuprinde articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fost introdus abia în 2009; găsiți pașii concreți către exit într-un infografic BBC);
  • Din momentul activării pornește cronometrul pentru doi ani de negocieri cu cele 27 de țări rămase în UE; cum așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum, există destule suspiciuni că doi ani vor fi suficienți pentru a descâlci și renegocia ce s-a țesut în cei 43 de ani de înțelegeri și tratate încheiate între Marea Britanie și țările UE;
  • Problema cea mai enervantă pentru UE este, în acest moment, că britanicii nu par să se grăbească: premierul David Cameron, conservatorul “pro-Remain”, și-a anunțat demisia (un ziar britanic susține că premierul ar fi spus, cu referire la activarea procesului de exit, “Why should I do all the hard s**t?”), în vreme ce tabăra “pro-Leave” a conservatorilor, care-l are drept poster boy pe Boris Johnson, fost primar al Londrei (americanii se amuză că freza lui seamănă cu-a lui Trump) nu pare dornică să gestioneze divorțul pentru care a pledat atât;
  • În timpul ăsta, europenii bat nervos din picior, cerând britanicilor să n-o mai lălăie. Cuvântul-cheie l-a rostit președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: “immediately”. Nu în octombrie, când Cameron urmează să predea mandatul noului premier, ci “immediately”.
  • Urmează zile cu mulți nervi și, probabil, cu destule replici iuți dinspre continent spre insulă. Problema-i că UE nu mai are, de fapt, interlocutor: unii observatorii vorbesc de “vid de putere”, ceva aproape nemaiauzit într-o țară ca Marea Britanie. Cu cine să vorbească UE, când și conservatorii, și laburiștii își văd partidele sfâșiate de disensiuni? Cu regina, singurul cetățean britanic fără drept de vot? Apele se vor alege ușor-ușor, probabil – dar iată cum arată, după 72 de ore de la vot, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord:

2. CÂT DE UNIT E DE FAPT REGATUL UNIT?

Nu prea unit. Votul echilibrat pro/contra (51,9% vs. 48,1% înseamnă, totuși, doar o majoritate la limită într-o decizie cu miză personală mare pentru tot votantul) nu ajută deloc la potolirea nevrozelor. Dimpotrivă. Arată, în plus – atunci când îl așterni în culori diferite pe harta Marii Britanii – niște teribile falii, cu teritorii compacte pro-UE și teritorii la fel de compacte anti-UE:

  • SCOȚIA, de pildă, a votat până la ultimul său comitat pro-UE (per total, 62% la 38%). Furia scoțienilor pe “sudiști” e cumplită; aproape că auzi accentul scoțian cu care “The Scotsman” îți spune că acum doi ani, la referendumul pentru independență, argumentul rămânerii în UE a cântărit serios împotriva desprinderii de regat. Vineri premierul Scoției, Nicola Sturgeon, a apărut la microfon între două steaguri – al Scoției și al UE – de unde a spus că un nou referendum pentru independență e “foarte probabil” (ei, nu-i totuși chiar așa simplu; Scoția se teme de fapt că, în cazul unui al doilea rateu, va repeta drama Quebec, care și-a îngropat pentru ani buni proiectul independenței sub două referendumuri eșuate). Tot vineri JK Rowling, autoarea “Harry Potter” (care-i scoțiană) posta pe Twitter – unde are 7,8 mil. followeri, să nu uităm – un val de mesaje furioase. Primul dintre ele, în dimineața în care s-au anunțat rezultatele:

jk rowling

 

Dincolo de tweet-uri, sâmbătă – pe măsură ce viscerele s-au domolit și argumentele s-au articulat – premierul Sturgeon a venit cu o altă variantă: Scoția va negocia cumva o rămânere în UE, care e totuși mai complicată decât sună – ar trebui să se desprindă întâi cumva de Marea Britanie (un sondaj proaspăt, făcut cam pe genunchi, vorbește de 59% pro-independență în cazul unui nou referendum, față de 45% rezultat final în 2014) și-apoi să-și negocieze statutul de membru UE, chestie care însă ar putea dura ani. Și-apoi Sturgeon a apărut cu varianta de duminică: Scoția amenință că ar putea încerca să blocheze prin veto, prin propriul parlament, decizia de ieșire din UE. Sună plauzibil, dar nu-i sigur că-i și posibil. Iată însă și ce zice un cetățean al Scoției.

  • LONDRA? Și-aici e necaz mare de tot. Londonezii, o populație de 13,9 mil. de locuitori în zona metropolitană, au votat și ei, obișnuiți cu zarva propriului multiculturalism, majoritar pro-UE. Cam așa:
  • UK-UE kissDupă anunțarea rezultatelor, peste 100.000 de londonezi au zis că nu, nu se poate – și-cerut prin petiție noului primar al Londrei declararea independenței orașului față de Marea Britanie. Un fel de oraș-stat, cum ar veni. Bineînțeles că-i o fantezie, dar e-o fantezie care dă o dimensiune frustrării oamenilor. Pe 28 iunie se anunță un protest masiv, vezi pagina de Facebook #LondonStays; Vlad Mixich va fi acolo, urmăriți-i postările.

+ Parlamentul britanic va trebui să ia în discuție o altă petiție: de vineri încoace, 3,5 mil. oameni s-au bulucit pe site-ul său oficial, care a și crăpat la un moment dat, să semneze o petiție prin care cer un al doilea referendum (pe motiv că ar fi corect să se țină seama de niște praguri, doar că asta înseamnă “legislație retroactivă” – adică nu se poate, juridic vorbind).  

  • IRLANDA DE NORD? Și-aici e supărare; 56% dintre nord-irlandezi, care-n toată istoria lor n-au mai gustat atâta pace ca-n ultimele decenii, au votat pro-UE. Supărarea lor e mai temperată totuși decât a scoțienilor, plus că cele două mari partide s-au împărțit limpede în pro și contra (Sinn Fein a militat pentru râmânerea în UE). Grija mare a nord-irlandezilor e că ar putea vedea ridicată, pentru prima dată în decenii, o graniță adevărată între ei și Irlanda. The Guardian se îngrijorează că Irlanda dă piept, din nou, cu partiția. Sau poate că nu.
  • ÎN ZONA POLITICĂ și conservatorii, și laburiștii au încă de lucru cu scandalurile interne. Nu intru în detalii. Mai bine așteptăm deznodământul oficial al războaielor și vedem după.
  • TINERII ȘI BĂTRÂNII? Aici abia e falia cea mai înfricoșătoare. Sunt copii care-și acuză părinții și bunicii că le-au făcut praf viitorul; Brexit-ul a băgat zâzanie, probabil, în multe familii. Cine își mai amintește de certurile purtate deasupra farfuriilor, în anii ‘90, pe tema FSN, n-ar trebui să aibă probleme imaginându-și cum sună discuțiile.

În final, titlul săptămânii pe tema Regatul Unit e, după părerea mea, cel al BBC: “A less than United Kingdom”. Măcar un meme ar merita. Varianta facilă: “Keep Calm And Carry On, Less Than United Kingdom”. Sau poate preferați versiunea Washington Post:

WP KEEP CALM3. CAUZE? IT’S COMPLICATED.

Sunt 1.000 de cauze, scrie Philip Pullman în “The Guardian” – 1.000 de cauze și 70 de ani de istorie care au dus la ascensiunea discursului de tip UKIP.

  • Prima cauză? “Reticența post-imperială a țării noastre de a abandona ideea că suntem o națiune măreață, combinată cu iluzia postbelică că încă mai suntem o mare putere”. O afirmație care probabil stârnește consternare prin UK.
  • A doua? Faptul că britanicii au permis unui miliardar australian să le corupă presa, scrie Pullman. Pe tema asta a scris și The Economist, care a vorbit în preziua referendumului despre cum au alimentat fabricațiile tabloidelor, timp de 20 de ani, sentimentele anti-UE. Textul, aici. Iar dacă vreți să vedeți o minciună britanică recentă, frumos pusă în pagină, cu poză și tot tacâmul, iat-o. A dezmințit ea după aceea, normal, dar cine-a auzit-o?

Queen-Brexit-Sun

  • Până la o mie de cauze e cale lungă; mai pun pe listă doar una: există, ca peste tot, oameni care nu mai înțeleg și nu mai cred în nimic, frustrați de recesiune, de imigranți, vulnerabili la gogoși mediatico-politice; vezi aici o explicație nuanțată, bine argumentată, și pentru ascensiunea lui Trump. E același lucru și la noi, ba chiar mai rău; despre media noastră toxică și stricăciunile pe care le face – și despre noi, cei care-o finanțăm, am scris deja alaltăieri, nu mai reiau.

4. ACESTEA FIIND SPUSE, SĂ TRECEM LA CIFRE:

Ne așteaptă o săptămână complicată de tot. Frica e dușmanul nr. 1 al piețelor financiare, iar acest weekend cu pauză de tranzacții, dar al naibii de tulbure dpdv mișcări de trupe, n-a calmat niciun pic panica de vineri. Dimpotrivă, parcă.

  • Știți probabil că vineri, imediat după anunțarea rezultatelor, a fost măcel cam peste tot: lira sterlină a picat până la cel mai jos nivel din 1985 încoace, de pe piețele financiare s-au evaporat 2,1 trilioane de dolari, tot felul de businessuri mari și mici își fac planul B, planul C și planul D – și toate așteaptă cu un gol în stomac dimineața de luni;
  • E greu de estimat impactul așa, în general; fiecare om din business, deși își știe părticica lui, va trebui să deslușească, pe măsură ce negocierile vor înainta, ce înseamnă acest partaj fără precedent pentru el;
  • George Soros, profetul de serviciu – lăudat pentru că a prevăzut criza din 2008 și, mai nou, pentru că a anticipat corect rezultatul de joi – estima o devalorizare a lirei de 15% post-vot; din fericire pentru britanici, a fost de doar 10% (ceea ce nu-i puțin deloc, oricum);
  • Dincolo de complicațiile desprinderii propriu-zise de UE, al căror impact nimeni nu se hazardează să-l evalueze încă, toate părerile converg spre un efect de neevitat: poziția Londrei de centru financiar global e mai șubredă ca niciodată în fața unor orașelor rivale (printre care se numără, la mare distanță, Frankfurt și Paris). Londra, care înseamnă 12,5% din populația țării, generează acum 22% din PIB și mulțumită City-ului, districtul financiar, unde lucrează binișor peste 500.000 de oameni; se discută deja despre faptul că băncile cu baza la Londra își vor pierde – o spune șeful băncii centrale franceze – așa-numitul “pașaport financiar” (a explicat situația BBC aici), și odată cu pașaportul, băncile vor pierde fără îndoială și felii din business; plus migrația a mii de job-uri, anticipată de Fortune;
  • Cel mai limpede text pe care l-am citit pe tema fracturării finanțelor Europei, în The Economist.
  • Câteva opinii despre efectele Brexit venite dinspre marile grupuri financiare, de la JP Morgan la UniCredit și Societe Generale, a adunat Bloomberg.
  • Ce ne așteaptă mai departe? “Nimeni nu știe cu adevărat ce se întâmplă acum”, își începe articolul New York Times. “Imaginația colectivă ne duce în locuri întunecate”; votul de joi a pus în mișcare un proces fără precedent, impredictibil, “care anunță turbulențe și o potențială criză – pentru Marea Britanie, pentru Europa și pentru economia globală”. Va fi mai rău ca-n 2008? “Nimeni nu știe, dar nimeni nu exclude varianta”.

5. CE ÎNSEAMNĂ TOATE ASTEA PENTRU UE?

Există, deja, două școli de gândire: una spune că Brexit-ul e sfârșitul UE, cealaltă că-i cea mai bună șansă de salvare – prin reformă – a uniunii.

  • Despre cum se schimbă “ordinea mondială postbelică” a scris New York Times; plus despre Brexit ca avertisment brutal privind limitele globalizării.
  • Foreign Affairs, la rândul său, publică un text cu un titlu neechivoc: “Please Leave. Why Brexit Would Benefit Europe”. Fie-ți gura aurită, Foreign Affairs.
  • Dar noi, românii? Nu știm încă. Autoritățile fac apel la calm și promit că pe termen scurt-mediu nu vom fi afectați. Să vedem; am auzit asta și-n zilele cu Lehman Brothers.

În final, două hashtag-uri interesante din “ziua de după”: #Regrexit și #WhatHaveWeDone.

Să ai o săptămână ușoară, UE27.

 

Mona

Comments are now closed for this article