Victoriei-Square-lit-up-by-over-200000-Romanians-on-Sunday-evening-Feb-5

Protestul celor 238 de orașe. PSD & ALDE vs. poporul român.

5 FEBRUARIE 2017. E un protest internațional; nu-i nicio exagerare aici. Flutură stegulețe anti-OUG 13 pe toate cele șapte continente (da, inclusiv în Antarctica). Am făcut și-un inventar: în cel puțin 238 de localități din lumea asta – lista o găsiți mai jos – au protestat împotriva OUG 13 între 1 și 250.000 de oameni; eu una nu știu să ne mai fi ridicat vreodată atâția, în toată istoria noastră, în apărarea acestei splendide, fundamentale abstracțiuni care e “statul de drept”. Pe scurt, #văvedem.

ÎN TIMPUL ĂSTA Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, oamenii nr. 2 & 3 în stat, scot din repertoriu narațiunea aia răsuflată – și descurajant de eficientă, totuși – cu protestatari plătiți de Soros, trimiși în stradă de multinaționale etc. pentru a răsturna puterea legitim instalată prin alegeri.

NU, STRADA NU CONTESTĂ faptul că PSD & ALDE controlează legitim două dintre cele trei puteri în stat – legislativul și executivul. Contestă, în schimb, dreptul celor aleși de a face orice poftesc cu legitimitatea câștigată prin vot. Vezi declarațiile iritate, sfidătoare – de atotputernicie deranjată de mofturile albinelor lucrătoare – făcute zilele astea Dragnea, Tăriceanu, Grindeanu (și, bineînțeles, de Iordache-altă-întrebare). Indiferent ce cuvinte or fi folosit, toți ne-au transmis același lucru, ca muzică de fundal: cine naiba sunteți voi, “strada”? – și cum îndrăzniți să ne cereți socoteală?

PĂI UITE CUM: noi, ăștia mici și mulți, albinele lucrătoare, #văvedem. E o chestie-cheie pe încă care vă faceți că n-o înțelegeți: aceea că voi sunteți de fapt angajații noștri; că sunteți acolo unde sunteți cu mandat limitat, de patru ani, ca să guvernați pentru binele public – nu să luați prizonier statul român. A, mizați pe faptul că poporul e prost, comod și fricos? O fi fost, la un moment dat – și poate c-o să mai fie câteodată. Dar, dacă aș fi în locul vostru, n-aș miza pe asta la nesfârșit; ar fi un pariu foarte 20th century.

AZI, 5 FEBRUARIE 2017, numai în România au fost în stradă 600.000 de oameni; și n-au ieșit, pe gerul ăsta, pentru salarii mai mari ori alte revendicări personale. Au ieșit pentru ca voi să nu cumva să uitați că #văvedem; și că aici nu mai e, totuși, chiar statul bunului plac.

CINE VĂ VEDE? Păi uite lista; probabil cea mai impresionantă listă din istoria recentă a României. Nu mai faceți pariuri 20th century cu oamenii care-au ieșit în aceste 238 de orașe:

Aabenraa (Danemarca)

Aalborg (Danemarca)

Aarhus (Danemarca)

Abidjan (Coasta de Fildeș)

Addis Abeba (Etiopia)

Adjud (România)

Agnita (România)

Aiud (România)

Alba Iulia (România)

Alesund (Norvegia)

Alexandria (România)

Amsterdam (Olanda)

Antarctica (fără localitate specificată :))

Arad (România)

Atena (Grecia)

Auckland (Noua Zeelandă)

Bacău (România)

Baia Mare (România)

Bali (Indonezia)

Bamako (Mali)

Bangalore (India)

Bangkok (Thailanda)

Bansko (Bulgaria)

Barcelona (Spania)

Bârlad (România)

Bay of Bengal (India)

Belgrad (Serbia)

Berlin (Germania)

Berna (Elveția)

Bilbao (Spania)

Birmingham (Marea Britanie)

Bistrița (România)

Blaj (România)

Bologna (Italia)

Bonn (Germania)

Bordeaux (Franța)

Borsec (România)

Boston (Statele Unite)

Botoșani (România)

Brad (România)

Brăila (România)

Brașov (România)

Breaza (România)

Bristol (Marea Britanie)

Brno (Cehia)

Bruxelles (Belgia)

București (România)

Budapesta (Ungaria)

Buhuși (România)

Bușteni (România)

Buzău (România)

Calatayud (Spania)

Cambridge (Statele Unite)

Câmpia Turzii (România)

Câmpina (Prahova)

Câmpulung Moldovenesc (România)

Câmpulung Muscel (România)

Canterbury (Marea Britanie)

Caracal (România)

Cardiff (Marea Britanie)

Carei (România)

Carrer de Sant Joan de la Salle (Spania)

Cernavodă (România)

Chicago (SUA)

Chișinău (Moldova)

Cluj Napoca (România)

Constanța (România)

Copenhaga (Danemarca)

Costa Rica (fără loc specificat)

Cracovia (Polonia)

Craiova (România)

Cugir (România)

Curtea de Argeș (România)

Dallas (Statele Unite)

Deva (România)

Doncaster (Marea Britanie)

Dortmund (Germania)

Drăgășani (România)

Dresda (Germania)

Drobeta (România)

Dubai (Emiratele Arabe Unite / indoor, sunt interzise manifestațiile)

Dublin (Irlanda)

Edinburgh (Marea Britanie)

Făgăraș (România)

Fălticeni (România)

Focșani (România)

Frankfurt (Germania)

Freiburg (Germania)

Galați (România)

Geneva (Elveția)

Genova (Italia)

Gheorghieni (România)

Gherla (România)

Giurgiu (România)

Glasgow (Marea Britanie)

Göteborg (Suedia)

Granada (Spania)

Graz (Austria)

Gura Humorului (România)

Guyana Franceză (fără loc specificat)

Hamburg (Germania)

Hanovra (Germania)

Hațeg (România)

Haugesund (Norvegia)

Heidelberg (Germania)

Helsinki (Finlanda)

Hong Kong (China)

Iași (România)

Insulele Tenerife (Spania; fără loc specificat)

Jersey, Channel Islands (Marea Britanie)

Johannesburg (Africa de Sud)

Konstanz (Germania)

Leeds (Marea Britanie)

Leipzig (Germania)

Lille (Franța)

Linz (Austria)

Lisabona (Portugalia)

Londra (Marea Britanie)

Los Angeles (Statele Unite)

Lugoj (România)

Luton (Marea Britanie)

Luxemburg (Luxemburg)

Lyon (Franța)

Măcin (România)

Madrid (Spania)

Maidstone (Marea Britanie)

Manchester (Marea Britanie)

Mangalia (România)

Marsilia (Franța)

Medgidia (România)

Mediaș (România)

Melbourne (Australia)

Miercurea-Ciuc (România)

Milano (Italia)

Moeciu (România)

Monrovia (Liberia)

Montceau les Mines (Franța)

Montpellier (Franța)

Montreal (Canada)

Moreni (România)

Motril (Spania)

München (Germania)

Năvodari (România)

New York (SUA)

Newcastle (Marea Britanie)

Norwich (Marea Britanie)

Nürnberg (Germania)

Odobești (România)

Odorheiu Secuiesc (România)

Onești (România)

Oradea (România)

Orăștie (România)

Osaka (Japonia)

Oslo (Norvegia)

Oulu (Finlanda)

Palma de Mallorca (Spania)

Pamporovo (Bulgaria)

Panama (fără loc specificat)

Paris (Franța)

Perth (Western Australia)

Petrila (România)

Petroșani (România)

Phoenix (Statele Unite)

Piatra Neamț (România)

Pietroșița (România)

Pitești (România)

Ploiești (România)

Porto (Portugalia)

Porto Torres (Italia)

Praga (Cehia)

Pucioasa (România)

Quebec (Canada)

Rădăuți (România)

Râmnicu Vâlcea (România)

Reghin (România)

Reşiţa (România)

Rethymno Creta (Grecia)

Reykjavík (Islanda)

Roma (Italia)

Roman (România)

Salonic (Grecia)

Salzburg (Austria)

San Diego (Statele Unite)

San Francisco (Statele Unite)

Satu Mare (România)

Seattle (SUA)

Sebeș (România)

Sebiș (România)

Seul (Coreea de Sud)

Severin (România)

Sfântu Gheorghe (România)

Shanghai (China)

Sibiu (România)

Sidney (Australia)

Sighișoara (România)

Sigmaringendorf (Germania)

Sinaia (România)

Slatina (România)

Slobozia (România)

Sofia (Bulgaria)

Stockholm (Suedia)

Strasbourg (Franța)

Stuttgart (Germania)

Suceava (România)

Suva (Fiji)

Tampere (Finlanda)

Târgoviște (România)

Târgu Jiu (România)

Târgu Mureș (România)

Târnăveni (România)

Tbilisi (Georgia)

Tecuci (România)

Tel Aviv (Israel)

Timișoara (România)

Tokio (Japonia)

Toplița (România)

Toronto (Canada)

Toulouse (Franța)

Trieste (Italia)

Tulcea (România)

Turnu Măgurele (România)

Urziceni (România)

Valencia (Spania)

Valletta (Malta)

Vancouver (Canada)

Varșovia (Polonia)

Vaslui (România)

Vatra Dornei (România)

Verona (Italia)

Viena (Austria)

Washington DC (Statele Unite)

Weimar (Germania)

Yokohama (Japonia)

Zalău (România)

Zaragoza (Spania)

Zimnicea (România)

Zlatna (România)

Zürich (Elveția)

+ undeva, pe apele planetei, un grup de navigatori români care s-au adunat pe punte și s-au fotografiat cu pancarte;



La care îi adaug, să se știe că mulți au făcut toate astea și în numele lor, pe următorii:

+ cei care-au murit în ’89;

+ cei care-au murit la mineriadele din ’90

+ Bogdan Gigină

+ cei 64 care au murit la Colectiv

*Surse pe care le-am folosit la alcătuirea listei: centralizări Digi 24, Radio Guerilla și Radu Vancu + comment-uri la postările mele de pe FB + info colectate în paralel de Ella Moroiu. Dacă-mi semnalați și alte orașe, trimiteți foto și fac update. În acest moment sunt 238 (+ Antarctica).
**Pentru cei care vor să facă video/grafică/hărți, am și un folder de fotografii, cu tot cu surse. Mesaj privat pe FB.

Comments are now closed for this article