Descoperiți, în această imagine, “content”-ul

adevarul advertisingUndeva, asfixiat sub patrulatere colorate, e “content”-ul – un articol la care un om a muncit câteva ore bune, cel puțin.

▶︎ Pentru publisheri și advertiseri: Voi chiar credeți că funcționează? E logic așa, ca reclama plătită de tine să o acopere pe cea plătită de mine – și toate, într-o monstruoasă coaliție, să sufoce exact “content”-ul, adică magnetul care ar putea purta atenția cititorului spre mesajele voastre publicitare?

▶︎ Pentru cititori: N-ar fi mai bine, totuși, să plătim informația și să cerem apoi calitate și user experience? Dăm min. 6 lei pe-o sticlă de apă plată la terasă, da’ ne-am uita cruciș dacă cineva ne-ar cere abonament de 6 lei / lună la un ziar.

▶︎ Pentru cei care-or să mă întrebe de ce nu-mi pun adblocker: pentru că vreau să văd cum arată relația dintre conținutul jurnalistic și publicitate, de aia.

▶︎ Pentru autor: Liviu Avram , să știi că nu m-am lăsat intimidată; am citit.

Mona

Comments are now closed for this article