Kohl

Mitterrand-und-Kohl-in-VerdunMie așa mi-a rămas în minte “cancelarul reunificării” – ca-n poza asta un pic caraghioasă în care se ținea de mână, la Verdun, cu un Francois Mitterand scund, deja subțiat de boală. Germania și Franța, cum ar veni, reconciliate politic pe deasupra țărânei îmbibate de sânge franco-german. Nu prea i-am luat în serios atunci pe Kohl & Mitterand, ce să zic; am văzut doar PR-ul, n-am bănuit că dincolo de el era într-adevăr ceva.


PRIMA DATĂ AM VĂZUT POZA, știu exact, într-un “Nouvel Observateur” pe care l-am șutit din secretariat înainte de ședința de redacție de la 8,30; “L’Obs” era o revistă cu ștaif, format ceva mai mare de A4, tipărită pe-o hârtie fină, lucioasă, aristocratică – și era bună de tot revista, cu toții o vânam. O scoteam din țiplă și-o înghițeam ca pe-o prăjitură, linguriță cu linguriță – avea poze high quality, reportaje externe, scriitură inteligentă.

Vorbeau pe-atunci, Kohl și Mitterand, de o Europă unită cu doi piloni de bază, Germania și Franța; de un nou tratat european; de-o monedă unică. Suna așa, puțin utopic – Germania vestică era totalmente sufocată de costurile unificării; găseai peste tot texte despre spasmele economiei germane, despre clivajele est-vest, despre scrâșnetul dureros al reunificării.

Ce Europă unită, ce monedă unică? Cum adică, să renunțe de bunăvoie nemții la marcă și francezii la franc?

CÂT DESPRE KOHL, sigur că era luat în serios în lume – dar era, în același timp, și ciuca ironiilor diplomatice off-the-record. Anglo-americanii vedeau în el un fel de cârnățar burtos, provincial, ajuns – prin talent politic nativ – la cârma unei nații puternice din inima Europei (Kohl nu vorbea limbi străine și n-avea, nici pe departe, klout-ul diplomatic și economic pe care Merkel îl are azi).

Pe sfârșit de carieră Helmut Kohl – cel mai longeviv cancelar german de la Otto von Bismark încoace – s-a împrăștiat, ca statură politică, într-un scandal cu donații politice suspecte. Am urmărit, la vremea respectivă, detaliile poveștii; le-am uitat între timp – și zău dacă mai văd vreun sens să le caut.

***

Mi-au rămas în minte, altfel, două bile albe de pus pe mormântul lui Kohl: reunificarea Germaniei (singura mare reunificare pașnică de pe continent, post-război) și proiectul Europei Unite și al zonei euro.

Kohl a murit ieri, la 87 de ani, în Oggersheim, orașul în care s-a născut în 1930. Nu știu dacă am, cu adevărat, o părere bine argumentată despre el.

MĂ ÎNTREB, ÎN SCHIMB, dacă am avea azi Germanie unită, Uniune Europeană și monedă euro în caz că el n-ar fi fost. Poate că da; dar e posibil să nu. De ce zic asta? Pentru că am înțeles, în anii ăștia de când mă uit la lume, cât de înguste și de ușor de ratat sunt culoarele de oportunitate către marile proiecte istorice.

 

Comments are now closed for this article