ArchiveOctober 2017

MONDAY MEMO #134 / Ce urmează după 1 ianuarie

M

 

LUNI, 30 OCTOMBRIE  2017

1./ÎNAPOI LA EXCEL-URI. După un potop de revoluții fiscale anunțate la TV, proteste, temporizări, răzgândiri și reveniri, iată că guvernul și-a pus bună parte dintre ideile lansate-n ultimele luni într-un proiect de ordonanță aplicabilă din 2018. Ce se schimbă? Multe. Salariul minim. Punctul de pensie. Pensia minimă. Impozitul pe venitul din salarii. Deducerile. Contribuțiile sociale. Impozitul pe venit pentru firme de sub 1 mil. euro – și încă altele (plus, bineînțeles, amenzile de circulație, care vor crește și ele cu 31% de la 1 ianuarie). Nu știm încă ce impact vor avea aceste modificări asupra bugetului; guvernul încă n-a anunțat nimic.

  • Lista tuturor modificărilor-cheie, cu liniuță de la capăt, o găsiți pe cursdeguvernare.ro. Proiectul oficial, aici.
  • BNS cere explicații: “De ce transferă statul în sarcina salariaților, din 2018, serviciile medicale pentru pensionari, șomeri, asistați sociali, personal monahal sau persoane private de libertate?”. Aici.
  • Comentariu Bloomberg“Cum poate deraia haosul una dintre cele mai hot economii europene”. Suntem oare într-adevăr pe punctul de a deveni, cum spune un investitor, “veriga slabă a Europei Centrale și de Est”?

(more…)

MONDAY MEMO #133 / Ni se pregătește ceva: taxa de solidaritate

M

 

LUNI, 23 OCTOMBRIE  2017

1./TAXA DE SOLIDARITATE, aruncată în conversația publică astă vară (și apoi “trecută la discutate și uitate”, cf. premierului Mihai Tudose) s-a întors miercuri subit printr-o declarație făcută la televizor de Ionuț Mișa, ministrul de Finanțe. Deocamdată știm că va fi de 2%, se va aplica la fondul de salarii și ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018 (adică peste două luni; “e deja în circuitul de avizare”). Mișa pretinde că ne obligă UE, printr-o directivă, să impunem o astfel de taxă (nu-i adevărat; a verificat Europa FM). Două analize lămuritoare:

+ Două comentarii pe aceeași temă:

(more…)

MONDAY MEMO #132 / O semi-remaniere, o veste despre split TVA și două previziuni

M

 

LUNI, 16 OCTOMBRIE  2017

1./SEMI-REMANIEREA. Cei trei miniștri îndepărtați pe motiv oficial de anchete penale și de “probleme cu Bruxelles-ul” au rămas – după o scurtă și intensă luptă de putere în partid – tot în structurile coaliției (Sevil Shhaideh tot la Guvern, de pildă, cu funcție de consilier de stat). Cel de-al patrulea ministru vizat a rămas neclintit pe post; ALDE a refuzat să-l retragă. Unde-au fost plasați miniștrii demisionari și cine i-a înlocuit, aici.

2./SPLIT TVA, PAS ÎMPRĂȘTIAT. Plata defalcată va fi obligatorie, a anunțat premierul Tudose vineri, doar pentru firmele în insolvență/faliment – sau pentru cele care au întârzieri la plata TVA. Cu trei zile înainte, senatorii trimiseseră înapoi în comisie propunerea anterioară (aceea ca split TVA să fie obligatoriu din 2018 doar pentru companiile de stat și pentru cele care fac business cu statul). “Trebuie cifre concrete”, a spus Șerban Nicolae, liderul grupului PSD, care a decis retrimiterea la comisie. Și a mai zis ceva: “Nu vă faceți speranțe, va exista plată defalcată!”.

3./VIRAJ CU LEGILE JUSTIȚIEI. Coaliția PSD-ALDE și-a pierdut răbdarea, se pare, și a hotărât să le modifice prin inițiativă legislativă, nu ca proiect al Guvernului (rapid, “până la sfârșitul anului”). Între timp, numărul magistraților care cer retragerea proiectelor ministrului Toader a depășit 3.500 (adică peste jumătate din total). (more…)

MONDAY MEMO #131 / Legile justiției, în linie dreaptă

M

LUNI, 9 OCTOMBRIE 2017

PESTE 3.300 DE MAGISTRAȚI au semnat săptămâna trecută un memoriu prin care cer ministrului Justiției să renunțe la ceea ce ei numesc “un veritabil experiment judiciar”. E un gest fără precedent din partea unei bresle îndeobște rezervate; un gest care vine după ce ministrul Tudorel Toader a anunțat că, în ciuda avizului negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii, își păstrează propunerile de modificare a legislației (care, în esență, readuc Justiția sub controlul puterii politice).

  • Ce urmează? Săptămâna asta e programat “să definitivăm proiectul de lege”, a spus ministrul Toader ieri la Iași. “Îl avem pe birou și evaluăm argumente pro și contra de a vedea statutul pe care îl vom propune pentru Inspecția Judiciară, de a veni la MJ sau de a rămâne autoritate autonomă independentă”. De urmărit.
  • Care sunt consecințele, în caz că proiectele intră în forma actuală în Parlament? Greu de evaluat. Co-președintele Forumului Judecătorilor vorbește de “cod roșu în Justiție” și spune că “urmează ani dificili – și sprijinul Comisiei Europene va fi esențial”.

(more…)

MONDAY MEMO #130 / Calul troian e la porți

M

 

LUNI, 2 OCTOMBRIE 2017

ȘTIREA DOMINANTĂ A SFÂRȘITULUI DE SEPTEMBRIE: avizul negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pe pachetul de legi ale justiției. A fost vot strâns în CSM, de 10:8. Pachetul de legi ar fi “un cal troian pe care puterea executivă îl face cadou puterii judecătoreşti”crede Florin Deac, unul dintre cei care au votat împotrivă – și “cel mai dur atac asupra independenței Justiției” din ‘90 încoace.

1. CARE-I PROBLEMA? Sunt două probleme – și ambele au legătură cu reîntoarcerea Justiției, după 13 ani de reforme, sub controlul puterii politice. Prima: Inspecția Judiciară, organismul care îi cercetează disciplinar pe magistrați – și care acum e la CSM – ar urma să treacă în subordinea ministrului Justiției (care, oricum am da-o, e prin definiție numit politic). A doua: procurorii-șefi ar urma să fie propuși tot de ministru – și nu de președinte, care va fi exclus total din întreaga procedură (dispare, astfel, unul dintre mecanismele de checks&balances create pentru ca nicio putere în stat nu acumulează prea multă putere). Pentru lămuriri aveți două variante, ambele de la Funky Citizens:

  • O infografie cât o carte poștală (care arată, schematic, cum ar urma să controleze ministrul Justiției aproape întregul sistem judiciar);
  • O analiză tehnică, paragraf cu paragraf. “E rău”, scriu autorii analizei; “e cel puțin la fel de rău ca OUG13, doar că mult mai complicat”.
  • Căpătăm, prin această analiză, și un hashtag nou (#controlpolitic) – care e folosit de 16 ori în text. Sunt și o mulțime de formulări precum “OK”, “pare OK”, “OK, de bun simț” – 140 în total. (Nota mea: până la urmă, 140 probleme rezolvate cu prețul a 16 intruziuni sunt o bună ilustrare a conceptului de “cal troian”).

2. CE SPUN MEMBRII CSM CARE AU VOTAT “PENTRU”. Nu toți s-au exprimat public. Dar șefa Înaltei Curți, de ex., spune că a votat pro pentru că “prin avizul cu observații” poate “atrage atenția inițiatorilor asupra punctelor nevralgice” ale proiectelor; dar nici ea nu e de acord, de pildă, cu trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministerului.

+ “Adevărata știre de azi: opt membri CSM au votat pentru subordonarea justiției”, comentează Cristi Dănileț, fost membru CSM.

3. CE URMEAZĂ. Avizul CSM e consultativ, ceea ce înseamnă că ministrul Toader poate alege – sau nu – să trimită proiectele în Parlament în forma actuală. Cum spuneam, calul troian e la porți.

4. CARE VOR FI CONSECINȚELE. Dincolo de eventualele mișcări de protest tip OUG13 există și mecanismele UE, care a transmis deja semnale că nu e deloc OK ce se întâmplă. Despre pârghiile pe care UE le are ne dă detalii un fost șef al CSM, Horațius Dumbravă, care descrie “armele Comisiei Europene” prin lentila cazurilor Poloniei și Ungariei (și ele puse, în ultimii ani, pe reinstaurarea controlul politic asupra justiției).

+ Doar că și UE navighează în teritoriu necartografiat. Despre “cazul polonez” a scris săptămâna trecută Bloomberg – iar articolul se intitulează, deloc reconfortant, “Naționaliștii polonezi bat UE cu propriile arme”. (more…)

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Get in touch

Quickly communicate covalent niche markets for maintainable sources. Collaboratively harness resource sucking experiences whereas cost effective meta-services.