MONDAY MEMO #135 / Legile justiției ajung în parlament, protestele de stradă reîncep

M

 

LUNI, 6 NOIEMBRIE 2017

1./PROTESTE, ASEARĂ, ÎN TOATĂ ȚARA. Peste 20.000 de oameni în București (poate mai mult) + peste 10.000, în total, în Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu, Constanța, Galați, Craiova, Baia Mare, Bacău, Rm. Vâlcea și în alte orașe pe care presa n-a apucat încă să le inventarieze (plus, bineînțeles, prezențele românești din câteva mari capitale europene).

  • Motivul protestelor: Noile legi ale justiției, care au ajuns marți la Parlament cu tot cu prevederile contestate (despre care atât magistrații români, cât și UE, spun că instaurează controlul politic asupra justiției penale).
  • Ce urmează: Legile vor fi trecute, a promis coaliția PSD-ALDE, în regim de urgență; până la final de 2017.
  • De ce contează: Pentru că, dacă vor fi aprobate în forma dată, aceste legi dau puterii politice – oricare-ar fi ea – control cvasi-total asupra numirilor de procurori-șefi; inclusiv la DNA (în acest moment, mai mulți politicieni din cercul guvernării sunt suspectați de fapte penale sau urmăriți penal; controlul asupra procurorilor-șefi ar însemna control asupra anchetelor).

Alte mutări în direcția slăbirii justiției penale:

  • Senatorii din Comisia Juridică au hotărât acum câteva zile, cu 7:4, că e OK să devii președinte al României dacă ai cazier penal;
  • Se lucrează, între timp, și la pragul pentru infracțiunea de abuz în serviciu (“pragul de 19.000 de lei maschează adevărata miză: desființarea de facto a infracțiunii de abuz în serviciu”scrie Vlad Petreanu);
  • Președintele Iohannis susține că nu a renunțat la referendumul pe tema justiției; întrebarea-i dacă are, într-adevăr, un plan.

2./DAR CHIAR ȘI FĂRĂ LEGILE JUSTIȚIEI, tensiunea e în creștere din cauza revoluției fiscale desenate pe genunchi, fără studii de impact, care pare să îngrijoreze/enerveze pe aproape toată lumea (inclusiv sindicatele, care amenință cu greva generală – în principal din cauza plănuitei mutări a contribuțiilor de la angajator la angajat). Aprobarea OUG de modificare a Codului Fiscal, care trebuia să aibă loc săptămâna trecută, a fost amânată pentru astăzi; motivul oficial a fost lipsa unui aviz (celelalte două avize consultative au fost negative). Iată câte ceva despre posibilul impact (lista sintetică a modificărilor propuse de guvern, pe Hotnews.ro).

+ Președintele Iohannis a cerut guvernului să renunțe la modificări și “să nu bage România într-o aventură economică cu final trist”; Coaliția pentru Dezvoltarea României avertizează că lipsa de dialog între guvern și mediul de afaceri e “distrugătoare pentru economie”; AmCham spune că modificările fiscale sunt prea complexe pentru a fi trecute prin OUG.

3./ECONOMIA CREȘTE, ÎNCREDEREA SCADE. Revizuim în sus, trimestru de trimestru, prognozele privind creșterea economică (ultima ajustare de la CNP ne-a dus până la 6,1% pe 2017 – cu cca. 2% mai mult, adică, decât prognozau în noiembrie trecut instituțiile internaționale). Și, în același timp, încrederea în economia românească scade; în octombrie a ajuns la cel mai scăzut nivel din acest an.

4./LANȚ UMAN DE PESTE 2.000 DE OAMENI LA IAȘI, unde manifestanții au cerut alaltăieri politicienilor să pună pe lista de priorități o autostradă care să traverseze Carpații, legând astfel Moldova de Ardeal. Există și un ONG, “Moldova vrea autostradă” (cu filiale în opt orașe), care în preziua protestului a preluat pe blog un text intitulat “Carpați cu filtru (filtru al investițiilor)”.

+ Apropo de infrastructură, o temă complet absentă, anul acesta, de pe agenda guvernamentală: Bucureștiul are cel mai prost trafic dintre toate capitalele europene.

5./ÎN 10 ANI AM PIERDUT UN ORAȘ DE MEDICI. Peste 43.000 de specialiști au cerut documente de emigrare în ultimii 10 ani, scrie documentaria.ro în argumentul seriei “Sănătatea în România” (vezi ep.1 și ep. 2).

+ Mita dată pentru contracte cu statul ajunge la 20% în sănătate, spune procurorul șef al DNA (în IT e de cca. 10%; în proiecte de infrastructură, de 2-5%).

6./#COLECTIV. CE S-A SCHIMBAT. Doi ani de la tragedie. Comemorare, lumânări în toată țara, pancarte cu “Corupția ucide”. O fată care a supraviețuit incendiului, Alexandra Furnea, a scris zilele trecute un text tulburător despre acești doi ani (citiți ce vrea să ne spună, chiar dacă doare).

+ Cătălin Tolontan face un bilanț al “efectului Colectiv” (“Ce s-a schimbat când spunem că nu s-a schimbat nimic”, scrie el: “Dublarea veniturilor din Sănătate, dezeificarea unor profesii și primii pași pentru renunțarea la atitudinea robului. Toate acestea s-au întâmplat!”).

7./VENITUL DISPONIBIL AL GOSPODĂRIILOR din 2008 încoace: observații și învățăminte în context european + comparații cu vecinii noștri estici – pe cursdeguvernare.ro.

8./PSD & ADMINISTRAȚIA TRUMP. PSD ar fi plătit 100.000$ unei firme americane de lobby pentru întâlniri între Liviu Dragnea și vicepreședintele Mike Pence, respectiv șeful Camerei Reprezentanților, Paul Ryan – scrie Rise Project. Dragnea neagă categoric că ar fi angajat o firmă de lobby pentru așa ceva (“am verificat și eu dimineață la partid”, a spus el). Pe site-ul Rise puteți vedea, totuși, facsimilul după contract, factura și informații despre plățile făcute.

9./PREFECȚII & SUBPREFECȚII REDEVIN, OFICIAL, OAMENI POLITICI. Despre proiectul eșuat al prefecților apolitici, pe cursdeguvernare.ro.

10./CUM AR ARĂTA ROMÂNIA FĂRĂ ONG-URI? Teo Tiță (Dilema): “Existența ONG-urilor care luptă pentru transparență, împotriva sărăciei, pentru un mediu curat sau în favoarea grupurilor vulnerabile a fost, este și va fi un semn de sănătate publică. O promisiune că România n-a fost luată prizonieră și nu a cedat cu totul. Dacă vreuna din aceste organizații vă e apropiată, dați-i zilele astea un semn că nu e singură. Donați, scrieți un e-mail, vorbiți cu prietenii. Comiteți un mic gest de sfidare elegantă la adresa oligarhiei care rânjește din televizor. Fiți anti-cinici!”.

ANTREPRENORI & DECIZII

STRATEGIE VS. MENIRE. Un text bun, în Harvard Business Review, despre felul în care focusul pe execuția unei strategii poate sfârși prin a încețoșa menirea ultimă, rațiunea însăși pentru care o companie există. Exemplu-cheie: Nokia. (Apropo de menire: cică nu-i ceva “de găsit”, e ceva “de construit”).

+ Trei pași concreți de risipit ceața (un concept util, de ex., pare a fi “plasticitatea corporației”);

+ Doar una din 10 companii livrează cf. strategiei stabilite. De ce? Economist Intelligence Unit a făcut o cercetare și a formulat niște posibile răspunsuri.

MULTI-SPAȚIUL DE LUCRU. Cum anume e mai bine oare – ce-i ajută pe oameni să dobândească focus pe ceea ce fac? Open-space-urile? Birourile separate? Sentință definitivă încă nu există, dar avem câteva variante de lucru. O companie britanică, de pildă, a făcut un studiu pe 110.000 de angajați și a ajuns la concluzia că “sunt 21 de spații” în care oamenii fac diverse activități asociate job-ului – de la biroul propriu-zis la sălile de ședință, spațiile de relaxare, locul în care iau masa de prânz etc. Cu alte cuvinte, nu e vorba despre un anume spațiu de lucru – e despre ceea ce numim “mulți-spațiu”. (Până la urmă, nu-i nicio mare filozofie, de fapt. E ca acasă: te miști de colo-colo în funcție de ceea ce faci – într-un loc mănânci, în altul citești, în altul te uiți la film și în altul dormi; și vrei ca în fiecare din ele să te simți confortabil).

CELE ZECE PORUNCI ale așa-numitei “comunicări eficiente” (ușor de zis, greu de făcut). Da, încă o listă; eu am reținut din ea în special poruncile V (fii cât mai specific); VII (ia o pauză) și IX (nu ataca opiniile cu care nu ești de acord).

+ E despre “ce spui, cum spui și când spui” – în caz că te ocupi cu condusul oamenilor.

PLUS:

ÎN ANTREPRENORI & DECIZII, rubrică de cultură antreprenorială, găsiți săptămânal informații, modele, studii de caz și idei proaspete; din România și din lume.

DIGITAL MEMO

PRIMA COMPANIE DE UN TRILION DE DOLARI va fi una din așa-numitul Big Tech, nu mai încape nicio îndoială.

Analiștii pariază, în acest moment, pe Apple. Sigur, trilionul după capitalizarea bursieră e doar un prag, nimic mai mult. Dar e un prag pe care îl va trece mai întâi o companie din tehnologie – și nu una din industria petrolieră, financiară etc. (vezi studiul PwC din martie 2017; anul 2011 a fost ultimul în care locul 1 a fost ocupat de o companie petrolieră).

CU CE SE MAI LAUDĂ INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ (un subiect atât de prezent în presa mainstream încât ar merita o rubrică distinctă, cred).

  • a reușit să creeze fotografii high-res cu celebrități imaginare; nu e prima tentativă, dar e cea mai convingătoare până acum, scrie The Verge (imaginile, aici);
  • a reușit să scrie povești de groază folosind, drept sursă de inspirație, 140.000 de postări de pe Reddit; softul-scriitor, care are și cont pe Twitter, a fost botezat Shelley (după numele celei care-a scris “Frankenstein”);
  • e pe cale să învețe să recunoască literele așa cum o facem noi, oamenii (vezi CAPTCHA, unde utilizatorul-om era până acum în avantaj net în fața utilizatorului-robot); și nu e vorba de fapt despre litere, ci despre capacitatea computerelor de a imita felul în care oamenii rezolvă sarcini vizuale (de exemplu să distingă între un câine și o pisică fără să aibă suficientă informație vizuală).

+ Robotul Sophia, despre care v-am povestit în ultima ediție – și care e primul robot-cetățean din istorie – vine la primăvară în România. (De notat: dacă-i iei la bani mărunți, roboții nu sunt totuși pe-atât de deștepți pe cât par, observă MIT Technology Review).

ZILE TULBURI PENTRU BIG TECH. Facebook, Google & Twitter au ajuns în fața Congresului american, unde au explicat cum a cumpărat Rusia reclamă pentru influențarea rezultatului alegerilor din 2016. Despre “șocantele statistici pe care Silicon Valley-ul le-a ascuns” – în Vanity Fair. O sinteză bună despre audieri găsiți pe Axios.com.

ȘI CÂTEVA CIFRE DE-ALE NOASTRE:

  • 2,3 mld. euro Piața estimată de comerț online din România în 2017, cf. unui raport recent al eCommerce Foundation;
  • 9% Procentul companiilor care respectă regulamentul european pentru protecția datelor (care va fi obligatoriu din 2018 – și e “cea mai mare schimbare legislativă din UE” din ultimele două decenii, cf. startupcafe.ro (da, vor exista și amenzi);
  • 28 Locul pe care-l ocupăm în UE – ultimul loc, adică – dpdv al indicelui Digital Economic and Society Index (DESI); o analiză detaliată a României digitale – conectivitate, acoperire, alfabetizare digitală etc. – a făcut PwC (fișa României din clasamentul DESI, aici).
DIGITAL MEMO e un concentrat de cultură digitală menit să vă țină la curent cu mersul tehnologiei; rubrică sprijinită de un partener digital-native, eMAG.

#DEȘTIUT #DECITIT #DEÎNCERCAT

“PARADISE PAPERS”. A explodat, aseară, o nouă investigație globală “care pare să atingă pe toată lumea, de la regina Elisabeta a II-a la Facebook”, scrie The Guardian (vorbim de data asta despre 19 jurisdicții fiscale – nu despre una singură, ca-n cazul Panama Papers). Scurgerea de date – a doua ca mărime din istorie, după Panama Papers – acoperă perioada 1950-2016.

  • Un Q&A lămuritor, cu infografice și informație bine sintetizatăaici (plus, aici, tot grupajul de articole postat până azi dimineață de publicația britanică).
  • O schemă cu “influențatorii” din jurul lui Donald Trump găsiți pe pagina ICIJ (rețeaua globală de jurnaliști de investigație din care face parte și Rise Project). Întregul grupaj al ICIJ, aici.

+ O excelentă analiză BBC despre fabuloasa industrie a paradisurilor fiscale.

PENTRU PĂRINȚII DE ADOLESCENȚI. Două materiale remarcabile, în presa noastră, despre iubirile de liceu și rănile pe care acestea le pot lăsa (ambele lucrate în proiectul burselor Superscrieri/Avon – care a ajuns, iată, în anul nr. 4). Ascultați / citiți mărturiile câtorva adolescenți care au acceptat să vorbească:

  • Un podcast tulburător, “Sunt în casă cu răul”, de Diana Meseșan & Mara Mărăcinescu; pe Scena9.ro;
  • Un serial în trei episoade, “Și au trăit fericiți până la prima poză”, de Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină (deocamdată au fost publicate doar episodul 1 și episodul 2); pe republica.ro.

+ Concluziile cercetării “In a relationship”, făcută, anul trecut, pe 1.500 de adolescenți din 80 de orașe românești. “Generația nevorbită” a vorbit; acum vrea să fie ascultată.

S-AU FĂCUT FIX 500 DE ANI de când un călugăr din Wittenberg a înfipt pe ușa bisericii lui listă de 95 reproșuri la adresa clerului catolic. Civilizația vestică ar fi arătat altfel fără el, fără nicio îndoială; explică Vox.com de ce.

+ Un documentar excelent despre tezele lui Martin Luther – și despre tot ceea ce-a urmat; de la PBS.

OAMENII AMSTERAMULUI VS. TURIȘTII. Despre cum te saturi până-n gât de o industrie a turismului pe care cu greu ai clădit-o (“e mai rău decât dacă ți-ar vomita [musafirii] în ghiveci”, spun localnicii).

EMOJI = BUSINESS. S-a scris mult în ultimele săptămâni despre iPhone X; dar s-a scris la fel de mult, parcă, și despre noile emoji-uri din iOS 11.

  • Le puteți vedea, pe toate, pe Emojipedia; e și unul cu o fețișoară care zice &$!#% (în caz că vreți să citiți un articol doct, scris de un lingvist, despre înjuratul creativ via emoji, îl găsiți aici);
  • Cel mai popular emoji printre utilizatorii americani Apple, de departe? Nu-i nici inimioara, nici mutrița zâmbitoare. Surpriza e la pag. 2 (săriți peste text, e neinteresant);

+ Trimitem, zilnic, cca. 6 mld. emoji-uri – care, împreună cu stickerele, au devenit “big business” (plus că au schimbat complet felul în care oamenii și companiile comunică, demonstrează CNBC).

VAMPIRII EMOȚIONALI CHIAR EXISTĂ, spre deosebire de contele Dracula. Nu-ți beau sângele, dar te seacă de energie (ceea ce-i cam același lucru). Câteva tactici bune de auto-apărare.

 

despre mine

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

de Mona Dîrțu

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Get in touch

Quickly communicate covalent niche markets for maintainable sources. Collaboratively harness resource sucking experiences whereas cost effective meta-services.