MONDAY MEMO #136 / “It’s the economy, stupid”

M

 

LUNI, 13 NOIEMBRIE 2017

GUVERNUL A SCHIMBAT CODUL FISCAL prin ordonanță de urgență, cu șapte săptămâni înainte să intre în vigoare – și în ciuda avertismentelor mediului de afaceri, a sindicatelor, a primăriilor, a Consiliului Fiscal etc. După cum spunea un antreprenor, Alexandru Lăpușan: “Guvernul nu mai lasă vaca să dea lapte, o taie”.

+ În plus, “Guvernul a renunțat brusc, neanunțat, la facilitățile pentru PFA, profesii liberale și alte activități independente”, cf. profit.ro, care a analizat versiunea publicată în Monitorul Oficial.

COALIȚIA PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI – care vorbește în numele a peste 2.000 de companii cu 600.000+ angajați, generând anual afaceri de 50 mld. euro – a adresat premierului Mihai Tudose o scrisoare deschisă (o puteți citi aici) și a anunțat pentru miercuri, 15 noiembrie, o conferință de presă. Alte reacții:

  • ZF: “Guvernul a trecut ca tancul peste orice proteste și a adoptat revoluţia fiscală. 6 milioane de contracte de muncă, în aer”.
  • C. T. Popescu: “Nu e revoluție fiscală, e anti-patronală și anti-occidentală”.
  • ANIS: “În industria IT din 2018 costurile salariale vor crește cu 15% față de ianuarie 2017”.
  • Euractiv.ro: “Controversa pensiilor private”.
  • New Money: “Cu finanțarea tăiată constant, infrastructura va mai genera anul viitor doar jumătate din piața de construcții”.
  • Hotnews: “Scădere uriașă a bugetului Bucureștiului după modificarea Codului Fiscal: Primăria spune că va pierde 1,3 mld. lei anul viitor”.
  • Adevărul: “Emil Boc, despre modificarea Codului Fiscal: Clujul va suferi o tăiere de 30% a proiectelor de dezvoltare“.

+ Un comentariu de Radu Crăciun – “Semnalează piața valutară că ne aflăm la un moment de cotitură?”.

ANTREPRENORI & DECIZII

REGULA CELOR 10.000 DE EXPERIMENTE. Dacă aveți cuvântul “inovație” inclus în misiune/viziune/valori; sau dacă-l folosiți atunci când vorbiți despre produsele/serviciile voastre, iată o lectură interesantă despre ceea ce se numește “cultura experimentului deliberat”. Pe scurt:

  • Experimentul nu e “una dintre strategiile companiilor performante”, spun diverși – de la Jeff Bezos (Amazon) la Mark Zuckerberg (Facebook); “e singura strategie”;
  • Asta înseamnă că, pentru a cultiva inovația, lângă lista zilnică de “to-do” s-ar cuveni să avem și una de “to-test”;
  • O cercetare din 2011 (Simonton & alții) arată că cele mai inovatoare dintre ideile unei echipe sunt generate de un grup mic de super-star-uri (de ce? nu pentru că super-star-urile ar avea întotdeauna, ca regulă, idei mai bune, ci pentru că au idei mai multe – iar parte dintre ele se dovedesc bune);
  • Câte experimente credeți că rulează anual companii precum Intuit, P&G, Google, Amazon, Netflix ori Facebook? Cea mai mică cifră din grafic e 1.000, cea mai mare e 100.000+. Ca exemplu paralel, câte idei credeți că cern cei de la “New Yorker” pentru a selecta cele 12 caricaturi publicate în fiecare ediție? Răspunsurile, aici.

+ De la Google: echipele cele mai eficiente din companie, cf. departamentului People Operations (așa se numește HR-ul Google) sunt cele care bifează cinci atribute-cheie; primul dintre ele e “securitatea psihologică” (în directă legătură cu întrebarea “ne putem asuma riscuri, în această echipă, fără să ne simțim nesiguri sau jenați?”). Lista atributelor, aici (sunt concluzii trase pe baza comportamentelor din 180 de echipe Google și după analiza a 250+ atribute).

+ Despre crescutul copiilor și despre securitatea psihologică: “lasă-i să încerce”, chiar dacă e cu riscuri, spune Jeff Bezos (pentru că asta-i pune la adăpost de “neputința dobândită” – “learned helplessness”).

STRATEGII VS. PSEUDO-STRATEGII. “Consultanții vin, își fac treaba, pun noua strategie într-o prezentare powerpoint și-ntr-un raport voluminos. Urmează adunările, angajaților li se spune să-și schimbe comportamentul, se reformulează indicatorii de evaluare, sunt puse deoparte bugete care să finanțeze inițiative potrivite cu noua strategie. Iar după aceea nu se mai întâmplă nimic”, scrie Harvard Business Review. “Una dintre cauzele lipsei de acțiune e că de multe ori noile strategii nu sunt, de fapt, strategii”. Pe larg despre diferențele dintre o strategie și o pseudo-strategie, aici.

NOI N-AVEM “THE FAST & THE FURIOUS”. Avem, în schimb, “The Vast & The Curious”, o serie de evenimente în care antreprenori români vin pe scena Teatrului Apollo 111 din București și răspund întrebărilor Andreei Roșca. Deschizător de serie e, pe 21 noiembrie, Dragoș Petrescu, proprietarul City Grill. Prima lui școală de business? Taraba.

  • Jonglatul continuu cu multiple proiecte nu e doar complicat, dar e și extenuant; câteva strategii de făcut față și de focus, în Harvard Business Review.
  • Cele cinci niveluri de delegare, cu definiții & descrieri (foarte interesant textul; pune ordine în chestii făcute de obicei intuitiv și/sau parțial).
  • Ce e un bun “relaționist”? Șapte atribute de folos în networking, extrase dintr-un studiu făcut pe 3.400 de oameni de business din toată lumea, găsiți aici.

ÎN ANTREPRENORI & DECIZII, rubrică de cultură antreprenorială, găsiți săptămânal informații, modele, studii de caz și idei proaspete; din România și din lume.

DIGITAL MEMO

CE NE-ADUCE BLOCKCHAIN-UL. “Profeția mea: va veni o vreme în care ni se va părea incredibil că am supraviețuit fără blockchain”, scrie un jurnalist de la Forbes, listând mai apoi cinci schimbări pe care le anticipează viitorul apropiat – de la relația cu băncile la retail și producție. Industrii majore care-ar trebui să fie atente la mutațiile care se petrec chiar acum? Aici.

+ Ce e, până la urmă, acest blockchain? O explicație simplă de la World Economic Forum; și o  conferință lămuritoare de la TED (15:30 minute).

+ Cel mai mare număr de proiecte blockchain sunt dezvoltate, previzibil, în San Francisco. Orașele europene din clasament? Londra & Paris. Alte nume notabile? Beijing & Shanghai.

CĂUTĂRILE PE GOOGLE făcute după “buy bitcoin” au depășit la începutul lunii, ca număr, căutările făcute după “buy gold”, cf. Bloomberg.

+ Tot ce vreți să știți despre bitcoin dar n-aveți curaj să întrebați – în The Guardian.

IMAGINAȚI-VĂ UN SCENARIU în care telefonul ne e din ce în ce mai puțin necesar. Lucrează deja la așa ceva Amazon: “În loc să-i facă pe utilizatori să navigheze printr-o mare de aplicații, [Amazon] creează un nou fel de computing, mai simplu și mai puțin zăpăcitor”.

+ Un articol excelent despre acest fel nou de a interacționa cu computerele, într-un supliment The Economist de-acum câteva luni. Foarte bun.

  • Twitter a dublat – până la 280 – numărul de caractere admise per tweet, treabă care a stârnit o mulțime de controverse. Foarte vocali – și foarte supărați – s-au arătat scriitorii, începând cu J.K. Rowling și terminând cu Stephen King. (Până la ora trimiterii acestui newsletter, nici președintele Donald Trump, nici Casa Albă nu și-au exprimat poziția față de decizia Twitter).
  • Facebook testează, în Australia, o metodă de combatere a revenge-porn: ideea e să trimiți la ei, preventiv, poze sau video-uri cu tine dezbrăcat(ă); în caz că se va găsi o terță parte să le difuzeze, compania le va putea bloca instant în baza așa-numitului “hash” (amprenta digitală). Cam “neortodoxă” soluție, comentează The Verge.
  • iOS 11 are câteva setări noi de securitate – de ex. cele legate de locație (vrei să poți fi localizat tot timpul? doar când folosești aplicația? niciodată?) ori cele legate de tracking. Aici. Plus: câteva trucuri de prelungit viața bateriei după instalarea iOS 11.
  • Cel mai bun laptop al anului? “Scuze Apple, Dell și HP”, scrie inc.com: este Google Pixelbook.
DIGITAL MEMO e un concentrat de cultură digitală menit să vă țină la curent cu mersul tehnologiei; rubrică sprijinită de un partener digital-native, eMAG.

#DEȘTIUT #DECITIT #DEÎNCERCAT

PREGĂTIȚI DE SUPERSCRIERI? Anul acesta – nr. 7 – înseamnă pentru Superscrieri mai mult decât o Gală de premiere: înseamnă un mini-congres de jurnalism care începe în weekend, pe 18-19 noiembrie – și în care-i puteți cunoaște pe autorii Superscrieri și puteți participa la workshop-urile, proiecțiile și talk-urile propuse de cca. 20 de redacții, inițiative & ONG-uri de jurnalism din România.

+ Invitații speciali: Paul Steiger, fost managing editor al The Wall Street Journal și fondator ProPublica; Natalia Antelava, fondatoare Coda Story; și Jacqui Banaszynski, laureat Pulitzer (pe care probabil că o știți deja de la The Power of Storytelling).

+ Programul complet al Zilelor Superscrieri + detalii de orientare în spațiu, aici.

UN VEAC DE BRUTALITATE. S-au făcut o sută de ani, pe 7 noiembrie, de când bolșevicii au preluat puterea în Rusia țaristă, exportând mai apoi modelul în toată lumea. Trei lecții scurte de istorie din perspectivă americană, în The Washington Post; sau din perspectivă vest-europeană, în Der Spiegel. Dacă însă vreți să știți cum își văd rușii istoria, citiți Moscow Times, care are un întreg proiect pe tema asta.

COLOANA INFINITĂ, ÎNȘIRATĂ PE INSTAGRAM. Un proiect inițiat de doi români, Alex Eftimie și Mihai Botărel (unul din Hamburg, altul din New York). S-au adunat, până acum, 858 de contribuții la coloană – le puteți vedea aici cu scroll down; a scris despre proiect și AdWeek.

A TREIA OPȚIUNE: NICI BĂIAT, NICI FATĂ. Un tribunal german a hotărât că părinții ar trebui să aibă, atunci când își înregistrează copilul, și opțiunea “unui al treilea gen” (cazul în care instanța germană s-a pronunțat se referă la o persoană înregistrată cu sex feminin, dar pentru care testul cromozomial arată că n-ar aparține niciunuia dintre cele două sexe; 1,7% dintre oameni se nasc cu un mix de caracteristici feminine & masculine, cf. statisticilor ONU). Persoanele “intersex” sunt oficial recunoscute în mai multe țări, inclusiv în Australia, India și SUA; dacă legiuitorii se vor conforma, așa cum le-a cerut instanța, Germania ar fi prima țară europeană care ar permite părinților să-și înregistreze copiii, la naștere, cu “al treilea gen”.

“NEÎNVINȘII”. Lead.ro, singura publicație sportivă din România prietenoasă cu neinițiații, a lansat seria “Neînvinșii” – care vine cu povestiri la persoana întâi în care un jurnalist bun, Andreea Giuclea, pune întrebările, consemnează și-apoi editează, să aibă totul sens. Primele două articole:

  • Andreea Răducan: “Când mi-am încheiat cariera în gimnastică, la 19 ani, nu știam cum se plătește o factură sau cât costă o pâine. A trebuit să învăț totul”.
  • Ana-Maria Popescu (Brânză): “Am luat o pauză de un an, din cauza unei accidentări la gleznă. Când m-am întors, în octombrie, eram departe de vârful clasamentului mondial, ieșită din primele 16. Sunt departe de scrimă, ca un nou născut. Și atât vreau să-mi demonstrez: pot s-o iau încă o dată de la 0? Și să mai ajung măcar o dată în viața asta pe podium, să mai simt treaba asta?”.

8844. La numărul ăsta puteți da un SMS cu textul MAGIC, în caz că vreți/puteți să ajutați cu 2 euro/lună la amenajarea unui adăpost pentru părinții care-și aduc la spital, în București, copilul bolnav de cancer. De știut: părinții acestor copii locuiesc cu lunile, zi și noapte, pe un scaun; fărâmați de durere; fărâmați de neodihnă. Cei 2 euro/lună le-ar asigura un pat, un duș, o farfurie de mâncare și un pic de terapie. Zilele astea au făcut de gardă pe scaun, oră de oră – la Galeria Galateca – o mulțime de oameni care-au decis să sprijine, astfel, campania de strângere de fonduri MagicHOME. Îi puteți vedea, live, aici. Obiectivul? 100.000 de SMS-uri de 2 euro (9 lei/ lună, adică). Cât s-au strâns până acum? Aproape 68.000.

despre mine

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

de Mona Dîrțu

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Get in touch

Quickly communicate covalent niche markets for maintainable sources. Collaboratively harness resource sucking experiences whereas cost effective meta-services.