MONDAY MEMO #137 / Ne așteaptă o iarnă complicată

M

 

LUNI, 20 NOIEMBRIE 2017

1./DOSARUL NR. 3. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub acuzare într-un dosar nou, botezat TelDrum. E al treilea dosar penal în care omul nr. 3 în statul român e implicat. Diferit de data asta (pe lângă lista de acuzații, printre care se numără cea de “constituire de grup infracțional organizat”) e că DNA a lucrat împreună cu OLAF, brațul anti-fraudă al UE. Dragnea neagă orice legătură cu TelDrum; procurorii susțin însă că au martori & documente că e firma lui (pentru “etapa Teleorman” din cariera lui Dragnea, citiți un text Adevărul din 2016). După punerea sub acuzare de lunea trecută, trei lucruri notabile:

I. Reacția partidului. Vineri, la CEx-ul de la Herculane, PSD a adoptat o rezoluție împotriva a ceea ce numește “statul paralel și ilegitim care încearcă să preia controlul asupra puterii politice” și are “o conduită anti-naţională şi anti-cetăţenească” (puteți citi declarația aici). În plus, PSD a anunțat că pregătește manifestații de susținere a lui Dragnea în mai multe orașe.

II. Demisia unui europarlamentar PSD. După Herculane, Sorin Moisă a demisionat din PSD și a scris o postare pe Facebook despre “trezirea reflexelor din național-comunism”, atacurile la multinaționale, Colectiv, încercările de “mutilare a justiției”, autostrada Tg. Mureș-Iași, dosarul TelDrum etc. “O acuzație de fraudă plecată de la o anchetă OLAF […] va arunca în aer orice încercare a României de a justifica menținerea unui buget important pentru propria dezvoltare după 2020. Ne va costa miliarde! Cum credeți că poate justifica un politician dintr-o țară plătitoare netă la bugetul UE, propriei opinii publice, alocarea de bani mulți unei țări al carei nr. 3 în stat este acuzat în acest fel de OLAF? Cu explicații despre statul paralel european?”. De citit; e despre consecințele asupra relației noastre cu UE. Aici.

III. A apărut site-ul statulparalel.ro. Cf. rotld.ro, domeniul a fost cumpărat vineri, 15 noiembrie, de o companie cu sediul în Cluj.

2./COCKTAIL FISCAL. Incertitudinile n-au dispărut după aprobarea ordonanței de modificare a Codului Fiscal; guvernarea acționează în continuare brownian, fără să țină socoteală de stricăciunile și dezechilibrele pe care le provoacă:

  • Ce-a hotărât guvernul mai ieri – de ex. majorarea, până la 1 mil. euro, a pragului până la care este aplicat impozitul de 1% pe cifra de afaceri – ar putea întoarce în ianuarie parlamentul, a spus zilele trecute premierul Mihai Tudose; firmele aflate în zona 500.000 euro – 1 mil. euro rămân, deci, “în zona de infarct”.
  • Contribuții & renegocieri de contracte de muncă. A apărut, pe neașteptate, o ordonanță care obligă companiile cu sub 21 de angajați să inițieze negocieri colective cu oamenii (“arată disperarea Guvernului de a găsi soluţii nerealiste la problemele generate de transferul contribuțiilor”, spune șeful CNIPMMR). Patronatele cer, la rândul lor, retragerea ordonanței. A mai scris despre asta și Adevărul.
  • Mărim sau nu mărim salariile? 37% dintre companii așteaptă un răspuns de la sediul central, cf. unui studiu Adecco citat de newmoney.ro. Un alt studiu, făcut de PwC, arată că 52% dintre companii încă nu au luat o decizie (scenariul pesimist: salariul net ar putea scădea cu până la 17% pentru majoritatea angajaților).
  • Multe sesizări la Avocatul Poporului împotriva modificărilor fiscale – venite de la patronate, primării și sindicate. Plus: Primăria Iași dă în judecată guvernul, încercând să blocheze modificările fiscale care șubrezesc bugetele locale; sunt deja primării care vorbesc de creșteri de taxe locale.
  • Dividendele, dobânzile, DDA-urile și veniturile din contracte civile vor fi taxate de la 1 ianuarie, atrage atenția un consultant fiscal citat de Europa FM. Dacă ai încasat dividende, trebuie să le declari până la 31 ianuarie (formularul pentru declarație încă nu a fost publicat).
  • SLR-D-urile – adică antreprenorii debutanți – nu vor mai beneficia de facilități fiscale de la 1 ianuarie, avertizează Platforma România100; ar fi vorba de cca. 40.000 de start-up-uri.
  • Salariul minim de 1.900 lei, anunțat ca cert acum două săptămâni și-apoi scos – fără vreo explicație – din ordonanță, va intra totuși în vigoare în ianuarie, a anunțat premierul vineri; se va face printr-o nouă ordonanță, care va fi aprobată odată cu proiectul de buget – adică “în 10 zile maxim”.

 3./DOUĂ VEȘTI DESPRE JUSTIȚIE. Prima veste: am stagnat și pe alocuri am regresat la capitolul justiție în acest an, spune raportul MCV (o sinteză a concluziilor, aici). UE crede că există riscul redeschiderii unor capitole deja închise și spune că “provocările la adresa independenței sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare”. A doua veste: deși UE recomandă explicit consultarea Comisiei de la Veneția înainte de modificarea legilor justiției (iar statul român “ar fi obligat să țină cont de recomandările din MCV”, spune Forumul Judecătorilor), coaliția PSD-ALDE pare hotărâtă să treacă controversatele legi prin parlament până la sfârșitul anului. Vezi conferința de presă de vineri:

  • Reporter: Când vor fi adoptate legile justiției?
  • Liviu Dragnea: În această sesiune parlamentară.

+ Funcționarii publici trimiși în judecată pot rămâne în funcții, au decis deputații marți, chiar dacă e vorba de fapte de corupție.

+ Condamnații la închisoare sunt pe punctul de a primi înapoi reducerile de pedeapsă contra cărți scrise în detenție (cele la care renunțaserăm între timp); Senatul tocmai a adoptat tacit un proiect de lege propus de opt UDMR-iști (urmează votul deputaților). Spre reamintire, aveți aici lista celor 400 cărți publicate de scriitori-deținuți precum Dan Voiculescu, Gheorghe Copos, Ioan Niculae ori Gigi Becali (în februarie trecut Biblioteca Națională a făcut chiar o expoziție cu producțiile de penitenciar).

4./AM PĂTRUNS ÎN TERITORIUL “CREȘTERII CHINEZEȘTI”. Adică 8,8% în T3. Analiștii o consideră nesustenabilă, vorbesc de supraîncălzire și spun că trezește scepticismul creditorilor. Premierul crede că o creștere bazată aproape exclusiv pe consum e OK; “arată modernitate”, spune el.

+ Mini-analiză Bloomberg pe tema “creșterii chinezești”: “Ultima dată când economia României a depășit-o pe cea a Chinei a fost în 2008, cu puțin înainte de criza care a cuprins cea mai mare parte a planetei”. Găsiți, în text, și un grafic care pune laolaltă “cei trei factori de risc”.

5./DESPRE PENSIILE NOASTRE. “De ce e atât de mârșav atacul la Pilonul II de pensii private”, explică Liviu Avram – care face, ca de obicei, și un calcul. Concluzia: “Deci Guvernul mă fură de două ori: odată că scade procentul de 5,1 și a doua oară că fixează noul procent la 3,75. Banii pe care Guvernul mi-i fură astfel intră în bugetul public de pensii și sunt folosiţi pentru plata pensiilor de azi (și nicidecum pentru pensia mea viitoare, așa cum, imprudent, susține ministrul Finanțelor)”.

+ “Contribuţiile la Pilonul II: Atenție la cursul de schimb și la matematică”, un text de Marin Pană de la cursdeguvernare.ro.

6./BILANȚ DE 10 LUNI LA GUVERNARE. Un rezumat, aici. Documentul integral prezentat de PSD, aici. Nimic despre bulversările pe care le simțiți.

7./VIZITĂ SUBITĂ a secretarului de stat american, Rex Tillerson. A fost, oficial, o “escală” de înnoptat + o întâlnire “de curtoazie”, la aeroport, cu Teodor Meleșcanu. Dan Turturică, însă, are o ipoteză îngrijorătoare: aceea că Tillerson ar fi venit alarmat de ceva ce s-a petrecut în Comisia de Apărare a Senatului.

ANTREPRENORI & DECIZII

DECIZII ÎN INCERTITUDINE. O listă de strategii pe care șefii de companii le folosesc pentru a face față în vremuri de incertitudine; cele mai multe au legătură, de fapt, cu managementul propriei anxietăți (textul e din 2015, dar e bun). Prima strategie: calmează-ți mai întâi sistemul limbic. Antepenultima: nu te mai întreba “ce-ar fi fost dacă?”. Penultima: când nimic nu funcționează, respiră.

+ Cum te descurci cu incertitudinea în “ceața războiului”; câteva lecții de la lideri militari inventariate de Knowledge, revista INSEAD.
+ “Managing uncertainty”, o carte în format .pdf publicată sub umbrela cu “The Economist”.

TREI SFATURI DEȘTEPTE de la un fost secretar de stat american; cerute și consemnate de Andrei Pleșu. De folos pentru oricine, cred – nu doar pentru diplomați.

CUM SE FACE CĂ OAMENII INCOMPETENȚI se cred “cei mai buni”? În spate e “un fenomen psihologic” – poartă numele de “efectul Dunning-Kruger”.

FEEDBACK-UL LA MUNCA DE CREAȚIE nu-i deloc ușor de dat. Și “e incredibil de rar”, scrie Harvard Business Review – plus că de obicei lasă în urmă un gust amar. Dar se poate învăța.

ÎN ANTREPRENORI & DECIZII, rubrică de cultură antreprenorială, găsiți săptămânal informații, modele, studii de caz și idei proaspete; din România și din lume.

DIGITAL MEMO

ZECE TENDINȚE CARE REDEFINESC infrastructura IT a companiilor. Cum vor arăta lucrurile în 2020? Despre toate cele fără de care nu mai putem funcționa – de la servere la capacități de stocare, de la rețele la software – o listă de previziuni de la McKinsey&Company.

TEHNOLOGIA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE. “Mi se pare că, în acest moment, majoritatea oamenilor sunt într-o relație on/off cu tehnologia. Ori se duc în retreat-uri – își închid telefoanele, le aruncă sau și le îngroapă în pământ -, ori stau nonstop pe ele”, spune Cătălina Bolozan, cea care a curatoriat, la București, primul Liminal“un festival gândit să exploreze zonele unde se întâlnesc artele, știința și tehnologia”. Pe Scena9.ro sunt și toate cele cinci prezentări din festival.

OARE O SĂ SCĂPĂM VREODATĂ DE PAROLE? Un podcast simpatic din seria “Too Embarassed to Ask”; îl găsiți pe recode.net.

GERMANIA INTERZICE smartwatch-urile pentru copii; părinții sunt obligați să le distrugă. Explică TechCrunch de ce.

MODELUL PROMIȚĂTOR DE BUSINESS al unor publicații precum Buzzfeed, Mashable, Oath și Vice dă semne că s-ar gripa. Fast Company vorbește chiar de “digital media meltdown”. Aici.

DIGITAL MEMO e un concentrat de cultură digitală menit să vă țină la curent cu mersul tehnologiei; rubrică sprijinită de un partener digital-native, eMAG.

#DEȘTIUT #DECITIT #DEÎNCERCAT

DE CE CĂDEM ÎN CAPCANE DE LOGICĂ ȘI CUM LE PUTEM EVITA. Un jurnalist de la Scena9.ro, Ioana Pelehatăi, ia strat cu strat un caz particular, adevărurile Coaliției pentru Familie” și explică, răbdător și cu umor, erorile de logică (fallacies) și artificiile retorice care sufocă discursul public – de la “omul de paie” și “heringul roșu” până la “panta alunecoasă”, “argumentul circular” și “catastofismul”.

+ Dacă vreți să aprofundați, există un curs online excelent, Think Again, predat de doi profesori de la Duke University (are patru segmente; ultimul se ocupă strict de așa-numitele “fallacies”). E gratuit dacă nu vreți diplomă; timp să aveți.

“BRAȘOV ’87, DOI ANI PREA DEVREME”. S-au făcut 30 de ani de la cel mai mare protest pre-’89. Peste 10.000 brașoveni au ieșit în stradă; s-a strigat “Jos comunismul!” și “Jos dictatorul!” – ceva nemaiauzit până atunci. Da, există și o anchetă, pentru că “răul are un chip, un nume, un CNP, o pensie; sunt victime, torţionari şi securişti încă în viaţă”, după cum spune directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

+ Documentarul lui Liviu Tofan, “Brașov 87, doi ani prea devreme”, a fost difuzat săptămâna trecută în premieră de TVR; îl puteți vedea aici (76 minute).

iMOM, UN SCURT-METRAJ despre roboțica-înlocuitor-de-mamă (13 min.). E ficțiune, dar parcă nu sună deloc neplauzibil. (Apropo: Omeleto, canalul de Youtube pe care e încărcat filmulețul, e plin de scurt-metraje bune).

TÂRGUL GAUDEAMUS se deschide miercuri, 22 noiembrie; la Romexpo; programul evenimentelor e aici). Anul trecut invitat de onoare a fost o țară; anul ăsta e un grup de țări.

TOATE ȘCOLILE DOCTORALE ROMÂNEȘTI – 210 în total – intră în proces de evaluare. Printre evaluatori, experți ai Băncii Mondiale. “De la doar 1.500 de titluri de doctor în științe acordate timp de aproape o sută de ani (1900–1990) s-a ajuns la 67.000 de titluri în nici treizeci de ani (1990–2017). Cele mai multe, peste 30.000, în ultimii șase ani”, scrie Gabriel Liiceanu în prefața la cartea Emiliei Șercan, “Fabrica de doctorate”. Câteva rânduri despre fenomen & cartea, aici.

A MURIT MALCOM YOUNG, “mastermind-ul sound-ului AC/DC”, cum îl numește revista Rolling Stone. Pe lângă acest articol, încă două chestii interesante:

  • “Easy Beats to AC/DC”, un documentar despre istoria trupei cum numai BBC știe să facă;
  • Un text din Forbes cu titlul “Cum faptul că a fost un business de familie a făcut din AC/DC cel mai coerent brand din rock’n’roll”.

despre mine

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

de Mona Dîrțu

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Get in touch

Quickly communicate covalent niche markets for maintainable sources. Collaboratively harness resource sucking experiences whereas cost effective meta-services.

/* ]]> */