MONDAY MEMO #161 / Piața Victoriei cui?

M

 

LUNI, 11 IUNIE 2018

1./MARELE MITING PSD, promis demult de Liviu Dragnea, a adus la București peste 100.000 de oameni din toată țara, cf. BBC și Associated Press; estimările românești merg până la 130-180.000 (tehnic, acesta a fost cel mai mare miting organizat de partidul aflat la putere după 21 decembrie ‘89). Pe puncte:

  • Organizare. Foarte eficientă: sute de autocare, microbuze și trenuri ajunse la timp; oameni îmbrăcați în alb, cum li s-a cerut; piață compartimentată pe județe; patru ecrane mari; scenă pentru liderii PSD. N-a funcționat însă momentul luminițelor, planificat să producă o poză-replică la protestele anti-OUG 13; și nici curățenia de după (în piață a rămas un covor de PET-uri, ambalaje, pancarte). [Barbu Mateescu: “Uriașul cu cap de lut”];
  • Atmosferă generală. Incidente nu s-au înregistrat, din fericire, în ciuda aglomerației, oboselii și căldurii; s-a strigat însă rar și fără convingere, în ciuda discursurilor gândite pentru a încuraja o mulțime – neobișnuită, altfel, cu protestul civic – să scandeze. [Elena Stancu: “Mi-e teamă că PSD-ul va reuși să ne facă să ne urâm unii pe alții”].
  • Mesajele-cheie ale PSD-ALDE. România e un teritoriu “securistic”, controlat de “un stat paralel”; 6 milioane de oameni sunt interceptați; “dacă te cerți cu vecinul, riști un denunț la DNA”; “suntem amenințați și șantajați să depunem denunțuri împotriva rudelor și prietenilor”. “Statul paralel” – narativul pe care PSD l-a confecționat acum jumătate de an – ar avea trei piloni, cf. lui Liviu Dragnea: președintele (care “păstorește acest sistem represiv” moștenit de la Traian Băsescu) + procurorii “staliniști” + serviciile de informații (adică acele instituții care scapă controlului PSD). Un narativ periculos, conspiraționist, care pune ținta pe instituții în ansamblu, în loc să izoleze/corecteze derapajele generate de lupta anti-corupție; și care discreditează și intimidează profesii legitime, vitale, cu greu ieșite din pâcla suspiciunilor sub care și-au trăit anii ‘90. [Duminică seara, de ex., Liviu Dragnea a vorbit despre procurorii care investighează plângerea împotriva premierului Dăncilă, spunând: “Sper să nu fie niciun procuror care să riște atât de mult ca să dea curs la această demență. Foarte mulți procurori riscă să plătească greu”].
  • Cum se văd lucrurile în presa străină. Toate relatările descriu mitingul drept o replică a coaliției de guvernământ împotriva mitingurilor pro-justiție; menționează dosarele penale ale lui Liviu Dragnea și faptul că România e una dintre cele mai corupte țări din UE; și notează că e neobișnuit că o coaliție la putere, care controlează și legislativul, și executivul, să organizeze în fața clădirii propriului guvern un miting de “protest contra abuzurilor”. [Reuters].

+ “Sâmbăta albă”, un fotoreportaj de Andrei Pungovschi. Plus “Marele miting”, un videoreportaj alcătuit de întreaga echipă a recorder.ro [19.30 min].
+ Duminică, cca. 2.000 de bucureșteni s-au strâns în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva guvernării PSD-ALDE – o replică nesemnificativă numeric, dar necesară pentru ei, pesemne, simbolic.

2./CONTROVERSATUL FOND SUVERAN. După luni în care a bătut pasul pe loc, legea de înființare a FDSI a trecut rapid prin parlament. Într-un video de prezentare de pe site-ul său, PSD promite că FDSI va genera 42.000 noi locuri de muncă și o creștere de PIB de 20 mld. lei până în 2020. Dincolo de promisiuni:

  • “Perlele economiei de stat” (33 companii + un aport de capital de 9 mld. lei) urmează să fie gestionate “de o instituție ai cărei conducători vor fi numiți de către guvern și care pare că au drept misiune imediată vânzarea pe criterii netransparente a unor active de stat”, scrie cursdeguvernare.ro. “Problema fundamentală […] este că deciziile ar putea influențate politic, lucru de neacceptat în economiile consolidate”, explica publicația acum un an, când a apărut proiectul;
  • Parlamentarii au votat fără să aștepte ca Eurostat să clasifice FDSI drept companie în afara sectorului administrației publice, fără impact asupra deficitului bugetar și a datoriei publice; discuțiile din comisie, aici;
  • O analiză documentată, cu cifre și exemple, într-un policy briefing USR; la rândul său, senatorul PNL Florin Cîțu argumenta anul trecut că “PSD își face cazino cu circuit închis”.

+ Reiau un articol lămuritor din The Economist, “How not to spend it”, despre cel mai mare fond suveran din lume, cel al Norvegiei; acolo guvernului îi este interzis să retragă din fond mai mult de 4%, targetul anual de randament (capitalul fondului nu poate fi atins, spune legea).

3./DESPRE PILONUL II DE PENSII, care-a stârnit luna trecută furia mediului de afaceri – guvernul intenționa să stopeze plățile în semestrul II; apoi a renunțat la plan; apoi a promis că va face o analiză pe ideea de a-l transforma în pilon opțional – avem, iată, o veste chiar de la premierul Dăncilă:

  • ”Nu avem un proiect cu Pilonul II, uitați de acest lucru”, le-a spus ea jurnaliștilor. La rândul său, Liviu Dragnea a spus că ”subiectul nu este de actualitate” și că ”este o campanie susținută de anumite societăți care au interese”;
  • Ideea de a schimba arhitectura sistemului de pensii a fost pusă pe masă de PSD – și apoi îngropată, după reacții publice – de trei ori în ultimele 12 luni (în iunie trecut ministrul de Finanțe spunea că se va desființa; în septembrie premierul Tudose anunța că se va transforma în pilon opțional; în mai anul acesta era inclusă în calendarul legislativ intenția de stopare a plăților și de trecere de la o contribuție procentuală la una fixă).

+ Detalii, argumente, referințe și analize despre zbaterile din ultimele săptămâni, în MONDAY MEMO #158 și #159.

4./IGNORAȚI NUMELE & ANII DE PUȘCĂRIE. Numele personajelor sunt mai puțin importante, de fapt, decât practicile ilegale prin care o putere politică își însușește, în folos propriu, bani publici. Povestea sună, pe scurt, așa: un ministru organizează, împreună cu un președinte de federație, un eveniment sportiv; le cere subordonaților săi din minister, plătiți din bani publici, să găsească soluții pentru finanțarea unui meci, scopul fiind “obținerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii” campionului cu cea a ministrului – și, implicit, a partidului său. Diverse de companii de stat sunt presate să sponsorizeze ilegal evenimentul și, în plus, să dea mită pentru a se asigura că le vor fi achitate la timp lucrările contractate de minister.

  • Schema “Gala Bute” a fost dezvăluită, începând cu 2011, printr-o investigație jurnalistică a Gazetei Sporturilor – care în șapte ani a scris 93 de articole pe această temă;
  • Personajele condamnate definitiv, cu executare, sunt Elena Udrea (6 ani), fost ministru al tineretului și personaj influent în guvernarea Băsescu (care acum susține că are statut de refugiat politic în Costa Rica); Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box (5 ani); și alți cinci angajați implicați în operațiune;
  • Sentința are și o componentă financiară: Elena Udrea, de pildă, trebuie să plătească despăgubiri civile de 3 mil. euro respectiv 8 mil. lei către ANTC – și să achite unor martori un total de 900.000 lei; iar lui Obreja i s-au confiscat 3 mil. lei și a fost obligat să plătească ANAF 0,7 mil. lei.

5./DOSARUL UNESCO PENTRU ROȘIA MONTANĂ, STOPAT.Ministerul Culturii i-a cerut ambasadorului Adrian Cioroianu să stopeze procedura de includere a localității în patrimoniul mondial – asta după ce luna trecută experții UNESCO au dat recomandare de înscriere, o decizie urmând a fi luată la sfârșit de iunie. “Ei [guvernul – n.m.] spun că pe durata procesului cu Gabriel Resources nu ar fi bine să se producă înscrierea la UNESCO, pentru că ar servi interesele avocaților părții adverse”, a spus Cioroianu. Intenția de “stopare” a dosarului e însă mai veche; a anunțat-o în 2017, dar cu alt argument, fostul premier Mihai Tudose, care a spus că România nu-și va mai putea exploata, din cauza UNESCO, resursele (a scris despre asta, atunci, și The Guardian).

  • Aide-mémoire: controversatul proiect Roșia Montană al canadienilor de la Gabriel Resources, asupra căruia – dincolo de argumentele ecologiștilor – planau suspiciuni (niciodată dovedite) de corupție, a fost respins de parlament în 2013, după proteste-maraton;
  • Canadienii au dat în judecată statul român la ICSID, cerând despăgubiri de 4,4 mld. $ (un articol Financial Times din 2017, aici). Acum câteva zile, site-ul mining.com anunța că Gabriel Resources se așteaptă la amânarea audierilor până în decembrie 2019, după două mutări succesive făcute de statul român în februarie respectiv mai 2018.

6./SENTINȚA ÎN DOSARUL DRAGNEA – cel al angajărilor fictive – a fost amânată a treia oară pentru 21 iunie (în acest dosar, președintele Camerei Deputaților este acuzat că ar fi plătit din bani publici oameni care ar fi lucrat, de fapt, pentru PSD). S-a speculat că judecătorii au amânat sentința, programată inițial pentru 8 iunie, pentru a evita valorificarea acesteia în vreun fel la mitingul PSD de a doua zi: în cazul unei achitări, sentința s-ar fi transformat în sărbătoare pro-Liviu Dragnea; iar în caz de condamnare, în protest împotriva sentinței – și a justiției în general.

7./CCR MOTIVEAZĂ. Curtea Constituțională și-a publicat, pe 133 pagini, motivarea deciziei prin care hotărăște, cu 6:3 voturi, că președintele României nu are dreptul să refuze revocarea unui șef de parchetșefa DNA, în cazul de față – atunci când ministrul Justiției i-o cere, indiferent de motivele invocate; poate doar să se asigure că aceasta îndeplinește condițiile legale. Dar: unul dintre judecătorii care au votat “pentru” are mandatul depășit (ceea ce, dacă s-ar aplica procedurile privind instanțele civile, ar fi motiv de nulitate a deciziei); iar votul de 6:3 cu care s-a luat decizia e de fapt 4:2:3 – doi dintre judecători susținând decizia de a-l obliga pe președinte să o revoce pe șefa DNA, dar spunând că avem conflict constituțional nu între președinte și ministru, ci între CSM și ministru. Rezultă, spune o avocată care a învins CCR în justiție, că “opinia majoritară” nu e majoritară, de vreme ce a fost însușită doar de patru judecători, dintre care unul și a depășit limita de mandat. E puțin probabil, însă, ca aceste minusuri procedurale să afecteze în vreun fel decizia deja luată; Factual.ro a analizat decizia și a ajuns la concluzia că ministrul Tudorel Toader are dreptate spunând că “orice decizie CCR produce efecte juridice”.

+ Ce urmează: Cristi Dimitriu schițează, într-o postare pe Facebook, “o variantă simplă de ieșire din criza politico-juridică” prin care președintele să n-o demită pe șefa DNA, și, în același timp, să respecte decizia CCR.

8./“MAREA RECUPERARE”. Fiscul va începe, “undeva în toamnă”, o campanie de colectare a “datoriilor vechi”, acumulate în ultimii cinci ani de persoanele fizice. Ar fi vorba de “un mecanism care să încurajeze plata acestor sume în marea lor parte în acest an”; vorbim, în total, de 14-15 mld. lei.

DIGITAL MEMO

LAST MINUTE PENTRU BILETE LA ICEE.fest, care se întâmplă joi și vineri – și e cel mai mare festival dedicat Internetului din zona noastră de Europă: 177 de speakeri vor vorbi despre macro-trenduri în fintech, advertising, blockchain & criptomonede, VR/AR, e-commerce & retail, e-health, startups & investitori (aici, descrierea completă a zilelor de 14-15 iunie). Invitați de la Netflix, Google, Facebook, Youtube, Instagram, Shazam, CNN, The New York Times etc.

+ Aveți discount de 10-20%, în caz că vreți bilet la festival, dacă faceți forward la această ediție de MONDAY MEMO către tickets@iceefest.com (procentul de discount se aplică prețurilor listate aici și depinde, firește, de nr. de bilete cumpărate).

APPLE ȘI-A PREZENTAT URMĂTORII PAȘI la conferința de săptămâna trecută, iar primul pe listă e să ne ajute să ținem “dependența de informație sub control”, scrie The New York Times. În plus, avem promisiunea unor instrumente noi de protecție, în Safari, în fața tracking-ului făcut de advertiseri.

+ Sinteza anunțurilor făcute de Tim Cook & comp, într-un video de 6 minute.
+ O listă cu toți cei pe care Apple i-a enervat săptămâna trecută cu ideile despre protecția utilizatorilor, în Fast Company (despre impactul asupra Facebook, pe BBC).

FACEBOOK ȘI DATELE PERSONALE, SEZONUL 2. După sezonul Cambridge Analytica, începe unul cu producătorii de dispozitive mobile – Amazon, Apple, BlackBerry, Samsung etc. – cărora Facebook le-a dat info despre utilizatori și despre prietenii acestora începând cu 2007, cf. The New York Times. Pe listă, punctează publicația, se află și patru companii chineze, iar una dintre ele, Huawei, e catalogată de serviciile de informații drept “amenințare la adresa securității naționale” a SUA. Parteneriatele au început înainte ca Facebook să aibă o aplicație proprie – și înainte ca telefoanele să fie atât de performante; scopul era ca producătorii să-și adapteze dispozitivele, ajutând la popularizarea Facebook printre utilizatorii de mobile.

+ Un reporter NYT a reușit, cu un BlackBerry din 2013, să acceseze informație de la prietenii prietenilor săi, 294.000+ la număr – chiar și de la cei care nu dau Facebook permisiunea de a folosi datele în relații cu terțe părți.
+ Despre monopoluri: “Poate fi Facebook rupt în bucăți?”

DIGITAL MEMO e un concentrat de cultură digitală menit să vă țină la curent cu mersul tehnologiei; rubrică sprijinită de un partener digital-native, eMAG.

ANTREPRENORI + DECIZII


IARĂȘI DESPRE CODUL FISCAL. Mediul de afaceri are câteva propuneri noi de modificare a codurilor fiscale; le-a aranjat în două tabele (forma actuală a textului de lege + propunere de modificare + motivație).

  • Dar până să se modifice din nou Codul Fiscal, aflați că au fost publicate pe 25 mai, la cinci luni de la intrarea în vigoare a ultimelor modificări, normele de aplicare; și, spune Deloitte România, încă rămân nelămuriri “în câteva arii sensibile”.
  • Ce promite Teodorovici: Ar urma să avem o lege, inițiată de ministrul de Finanțe, prin care Guvernul să nu mai aibă dreptul de “a adăuga” la Codul Fiscal, ci doar de a „simplifica și eficientiza”. O așteptăm.

DIRECTIVĂ PRIVIND TVA, ÎN PREGĂTIRE. Dacă faceți comerț intra-UE, citiți despre directiva “care ar putea aduce blocaje în relațiile clienți-furnizori”, cf. șefului Camerei Consultanților Fiscali: “Va schimba fundamental tot ceea ce știm legat de modul în care tranzacțiile intracomunitare au loc în prezent. E un subiect abia lansat, însă credem că avengura modificării este una atât de mare încât ar trebui cumva cunoscut și oamenii să înceapă să se pregătească pentru un astfel de scenariu”. Alte detalii pe aceeași temă de la Deloitte România.

“SÂMBURI” DE ANTREPRENORIAT ÎN DIASPORA. Unde se duc banii celor 3,5 români care muncesc în străinătate? Vorbim totuși de 3,79 mld. euro în 2017, o creștere cu peste 1/2 mld. față de 2017. Guvernatorul BNR spune că în informațiile despre remitențe, cum li se spune, sunt “sâmburii altor informații esențiale”; iar unele indică “mici investiții”, probabil în agricultură.

ÎN ANTREPRENORI + DECIZII, rubrică de cultură antreprenorială, găsiți săptămânal informații, modele, studii de caz și idei proaspete; din România și din lume.

#DEȘTIUT #DECITIT #DEÎNCERCAT


TRUMP & KIM RESPIRĂ DEJA ACELAȘI AER. Au ajuns amândoi în Singapore pentru prima întâlnire din istorie între un președinte american în exercițiu și un lider nord-coreean. Miza summit-ului (care, iată, are loc într-adevăr; după lansări de rachete; amenințări de război total; insulte schimbate pe Twitter; reconcilieri, suspendări și iar declarații de bune intenții) e considerabilă atât pentru Donald Trump, care are ambiția de a dovedi că e un dealmaker, cât și pentru Kim Jong-un – care și-a creat un neașteptat culoar de ieșire din izolare.
+ Observatorii se tem de “o ciocnire a realităților”: ambele părți vin cu agende nerealiste și au marjă mică de manevră, după ce-au creat și întreținut acasă, fiecare, așteptări maximaliste. Îngrijorările mari sunt legate mai ales de Trump, care e gata obosit după furtunostul summit G7 și, în plus, n-a vrut să se pregătească(negocierea unei “denuclearizări” înseamnă, totuși, o grămadă de tehnicalități – pe care Kim le știe iar Trump nu). De urmărit.

+ De la BBC, “Regele Fenianului” – un material (text&foto) care reconstituie artizanal aproape, din biți de informație, istoria lui Kim Jong-un. Foarte bun.

SUMMIT-UL G6+1, LA PROPRIU. Președintele Trump și-a pus semnătura, după un summit tensionat în Canada, pe declarația finală G7; doar că, după ce a plecat spre Singapore, a anunțat că și-o retrage, insultându-l pe Twitter pe premierul canadian Justin Trudeau. Aici, povestea fotografiei-diagnostic a relației dintre SUA și aliații săi. “Trump răstoarnă ordinea comerțului global pe care America a construit-o”, scrie The New York Times.

S-AU SINUCIS, ÎNTR-O SINGURĂ SĂPTĂMÂNĂ, două celebrități care au modelat cultura urbană/media în America ultimilor 30 ani: Kate Spade (55 ani), creatoarea de modă care-a redefinit, începând cu anii ’90, poșeta; și Anthony Bourdain (61 ani), renegade chef, autor al “Kitchen Confidential” (tradus de Publica) și realizator al seriei TV “No Reservations” (Travel Channel o reprogramează în amintirea lui Bourdain). Aproape că nu e publicație internațională care să nu scrie, de câteva zile, de neajunsurile vieții “în vitrină”, depresie și creșterea accentuată a ratei sinuciderilor de trei decenii încoace.

+ Vogue: “Amintiri despre Kate Spade”
+ The Atlantic: “Extrema empatie a lui Antony Bourdain”

JURNALISMUL N-A MURIT. Superscrierile lunii mai, un clasament de salvat și de citit în weekend. Regăsiți și câteva titluri pe care le-am recomandat în MONDAY MEMO, în caz că n-ați avut vreme.

PENTRU DEPENDENȚII DE TELEFON. Câteva soluții de vindecat – sau măcar ameliorat – adicția de telefon (eu n-am, dar empatizez). Se recomandă ștersul de aplicații, monitorizarea obiceiurilor cu o altă aplicație, modul avion, cumpăratul unui telefon mai vechi, scosul din priză al router-ului wifi și, in final, statul degeaba. Aici.

“SIMONA NOASTRĂ”. Știți doar: Halep e “a noastră”, a tuturor, când e victorie (în caz că pierde, discutăm despre “mentalul Simonei”). Despre victoria la Roland Garros, primul ei trofeu de Grand Slam, citiți “Răsplata”, corespondența lui Adrian Țoca de la Paris. Dacă însă vreți să aflați mai multe despre “mentalul Simonei”, aveți “Teoria pașilor mici”, un material minuțios documentat de DoR. Iar dacă vreți o perspectivă nesubiectivă despre meciul de sâmbătă, iată trei opțiuni:

+ Sports Illustrated: “Three Thoughts on Simona Halep’s First Grand Slam Title”
+ The Guardian: “Simona Halep comes of age as she banishes ghosts of grand slams past”
+ The New York Times: “Simona Halep Breaks Through in French Open”

Dacă vreți să primiți MONDAY MEMO în fiecare luni dimineață în Inbox, iată formularul.

despre mine

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

de Mona Dîrțu

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Get in touch

Quickly communicate covalent niche markets for maintainable sources. Collaboratively harness resource sucking experiences whereas cost effective meta-services.