MINI-GHID / Cum vă puteți verifica deputații și senatorii pe site-urile oficiale ale parlamentului

M

 

Astăzi am primit șase mesaje private, pe Facebook, de la cunoscuți care mă rugau să le explic cum ar putea ei afla rapid, pe cont propriu, ce și cum votează deputații și senatorii lor. Presupun că mai sunt și alții, în afară de cei șase care mi-au scris mie, care vor același lucru – așa că o să încerc un mini-ghid de orientare în spațiu. În plus, mai cred un lucru: că o bucățică mică din țara asta a înaintat în ultimele 18 luni, cu o viteză pe care n-aș fi anticipat-o vreodată, spre un tipping-point din care poate începe, în sfârșit, configurarea relației directe alegător-ales. Niște zeci de mii de oameni, din câte-mi dau seama, au ajuns la concluzia că soluția eficientă stă în marcajul om la om; în cum poți tu, ca cetățean, să-ți refocalizezi resursele de timp/energie dinspre “indignarea în general” înspre “indignarea către decident”. 

Nu știu voi, dar eu niciodată n-am văzut, în România, atâta reziliență împotriva deznădejdii, legitime altfel, pe care eșecurile în serie o secretă de regulă. Sau atâția cunoscuți culegându-se zilnic de pe jos, scuturându-se de praf și ieșind încă o dată în stradă – deși știu prea bine că ieșitul lor în stradă de diseară n-o să schimbe, neam, aritmetica votului parlamentar de mâine dimineață. După cum n-am văzut, niciodată, atâta viteză de regenerare a reacției civice împotriva unor modificări legislative care nici nu ustură la buzunar, nici nu-i privează pe oamenii obișnuiți de drepturi personale. Astea sunt lucruri remarcabile, totuși – orice mi-ați zice voi.

Sigur că da: e o bulă mititică de tot asta care-a ajuns la tipping point. Da, sunt reacții totalmente nereprezentative numeric. Da, încep să fie roase, pe la cusături, de tot felul de mărunți agitatori de carieră; de nostalgici ai speech-urilor marginale, dezarticulate, țipate în portavoce de pe-o capotă de Dacie 1310; și, firește, de diverși politicieni care se fac că n-ar fi contribuit și ei, din gros, la ceea ce ni se întâmplă astăzi – și pe care uite-i, totuși, cum se suie călare pe-o reacție cetățenească pe care nici n-o înțeleg foarte bine, nici n-o merită. Dar toți off-topicii ăștia n-au reușit, totuși, să-i umple de lehamite pe cei care știu exact de ce încă mai ies în stradă – ceea ce, după 18 luni de proteste, e remarcabil în sine. Pe sceptici și cinici îi îndemn să caute info despre proteste recente din Ungaria/Polonia (dați căutări și pe presa locală – e citibilă cu Google Translate). Vă așteaptă multe mirări, inclusiv dpdv cifre.

Mai spun o dată și gata: eu n-am văzut niciodată, în România, atâta nerv civic în fața unei cascade de eșecuri; și nici atâta gândire de tip “bun, am înțeles, e nasol de tot, ne ducem dracului – dar chiar și așa, ce anume aș putea să fac eu azi, concret, pentru ca la următorul vot în Parlament să fie cât de cât altfel?”.

Da, chiar așa: “cât de cât altfel”. E ceva cu care încă nu suntem obișnuiți în acest “cât de cât altfel”, trebuie să recunoașteți. Un fel de “nu contează dacă pierd; contează să fac tot ce-mi stă în putere”.

ÎNAPOI LA SUBIECT. Supravegheatul parlamentarilor e destul de consumator de timp, să știți. Nu poți afla, din doar 2-3 click-uri, cum au votat toți parlamentarii din județul tău și care dintre ei a absentat – pentru că tabelele cu bilanțul voturilor nu includ rubrică pentru județ (și nici nu-i listează pe parlamentarii absenți). Trebuie făcute căutări pe două liste distincte (senatori/deputați) ordonate alfabetic, iar asta înseamnă verificarea a 6-17 nume/județ (în cazul Bucureștiului, sunt 42 nume). În plus, trebuie să găsiți mai întâi legea care vă interesează, ceea ce înseamnă să aveți puțină răbdare cu motoarele de căutare – sau să știți data exactă votului. Nu-i foarte simplu, dar se poate.

Am făcut, pentru cei interesați, o scurtă sinteză de linkuri utile către info generale despre parlamentari + trimiteri către legile controversate din ultima lună. (Voi actualiza postarea, în măsura în care am timp, și cu alte legi importante din ultimul an și jumătate).

DAR: înainte de liste și linkuri, o rugăminte pentru jurnaliști: ar fi grozav dacă ați adăuga între paranteze, atunci când nominalizați vreun parlamentar, și județul pe care îl reprezintă; 2-3 silabe, acolo, chiar ar putea face o diferență.

Da, știu că e migălos; știu că e o bătaie de cap în plus. Dar cred e vital, acum, să dăm cu toții o mână de ajutor la construcția unei relații noi, corecte, între ales și alegătorul lui. Acești deputați și senatori chiar reprezintă fiecare – și teoretic, și practic – niște zeci/sute de mii de oameni; oameni care le-ar cere explicații mai des, mai insistent și mai creativ dacă noi le-am reaminti, perseverent, că au tot dreptul s-o facă. (Jurnaliștii americani, de exemplu, au o regulă de la care nu se abat: menționează întotdeauna între paranteze, pe lângă partid, și statul din care vin membrii Congresului).

Găsiți mai departe: info generale despre faptele legislative ale parlamentarilor, în general; lista legilor controversate din ultima lună, cu linkuri la liste de vot & parcurs legislativ & status; plus o mică ipoteză de lucru, ilustrată cu video, despre silabele alea care pot face diferența.

INFO GENERALE DESPRE PARLAMENTARII DVS.

Deputații:

  • Cum îi puteți găsi pe cei din județul vostru: click pe județ în harta interactivă;
  • Votul electronic: îl găsiți, ca regulă, în meniul din stânga, pe pagina fiecărui deputat (din păcate trebuie să știți data votului sau să aveți răbdare cu motorul de căutare, care e destul de complicat – cea mai rapidă variantă, pentru legi mai vechi, e să căutați întâi pe Google, să aflați data votului și apoi să deschideți calendarul exact în ziua respectivă).

Senatorii

  • Lista senatorilor pe județe: click pe harta interactivă;
  • Votul electronic: îl găsiți, în meniul din stânga, pe pagina fiecărui senator (idem; trebuie să știți ziua votului).

Pe fișele personale ale parlamentarilor mai găsiți, pe lângă felul în care au votat:

  • Date de contact: email, adrese birouri parlamentare, numere de telefon – unele sunt pagina de gardă, altele în CV/biografie (dacă nu găsiți, căutați info pe site-urile sau conturile de Facebook ale partidului sau ale filialelor locale);
  • Comisiile parlamentare din care fac parte (pe paginile comisiilor găsiți rapoarte, tabele cu amendamentele aduse legilor etc.);
  • Diverse luări de poziții: inițiativele lor legislative; întrebări și interpelări; luări de cuvânt (inclusiv stenogramele discursurilor);
  • Declarații de avere și interese.

INFO DESPRE LEGILE CONTROVERSATE DIN ULTIMA LUNĂ

1. Codul de Procedură Penală (CPP)

  • Senatori: listă vot final la Codul de Procedură Penală (13 iunie 2018)
  • Deputați: listă vot final la Codul de Procedură Penală + L304 de organizare judiciară (18 iunie 2018)
  • Fișa legii: aici găsiți tot, de forma inițiatorului până la forma adoptată
  • Stadiu: CPP a fost deja atacat la CCR atât de Înalta Curte de Casație și Justiție (argumentație) cât și de PNL & USR & deputați neafiliați (argumentație)

2. Codul Penal (CP)

  • Senatori: listă vot final la Codul Penal (3 iulie 2018)
  • Deputați: listă vot final la Codul Penal & L78/2000 privind fapte de corupție (4 iulie 2018)
  • Fișa legii: aici găsiți tot
  • Stadiu: CP a fost trimis la președinte pentru promulgare, cf. datelor existente la ora la care scriu pe fișa legii; opoziția și președintele au anunțat că îl vor ataca la CCR

UPDATE: CCR a anunțat că va dezbate pe 17 septembrie sesizările împotriva CP&CPP; în paralel, Comisia de la Veneția a anunțat că-și va spune punctul de vedere pe 19 octombrie.

BONUS: Urmăriți-i, în video-ul de mai jos, pe acești 10-15 clujeni care l-au întâmpinat joi seară la aeroport pe Kelemen Hunor – așa cum știu ei, ardelenește: fără huiduieli, doar cu niște întrebări. E un moment foarte relevant, în acest scurt dialog, pentru relația dintre UDMR și electoratul său. Spune la un moment dat șeful UDMR: “Eu am votat corect. Ați văzut ieri? Verificați”.

Se referă la votul din 4 iulie, cel la care deputații UDMR s-au abținut – asta după ce și acum două săptămâni, la Codul de procedură penală (CPP), și la legile justiției din decembrie, UDMR a votat disciplinat, alături de PSD-ALDE, pro-modificări (de notat: Kelemen Hunor a lipsit de la votul CPP din 18 iunie).

Prin aceste vorbe – “eu am votat corect, verificați” – șeful UDMR spune, cu voce tare, ceea ce a gândit dintotdeauna: că înțelege perfect că ceea ce face UDMR de 18 luni încoace e contrar intereselor alegătorilor săi; și că – deși știe foarte bine ce vor alegătorii lui – a ales să-i sacrifice. Ia mai spune-ne o dată, Kelemen Hunor, cam cum ai votat tu “corect” la Codul Penal? Abținându-te de la vot?

În final, oricât de târzie și de ridicolă ar fi justificarea șefului UDMR, e clar că pressing-ul făcut de unii alegători, plus demisia foarte publică a lui Péter Eckstein-Kovács, plus “până la capăt”-ul sinucigaș al PSD l-au făcut pe Kelemen Hunor să dea, în sfârșit, ordin de abținere de la vot pentru CP; asta la doar două săptămâni după ce a dat, pentru CPP, ordin de vot “pro”.

3. Legea privind exceptarea a ≈100 de companii de stat de la guvernanța corporativă

4. Codul administrativ al României

  • Senatori: listă vot final (11 iunie 2018)
  • Deputați:
  • Fișa legii: aici
  • Stadiu: programat la vot pentru această sesiune extraordinară

5. Înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții

6. Modificări la legea Curții de Conturi

  • Deputați: listă vot final (26 aprilie 2018)
  • Senatori: listă vot final (5 iulie 2018)
  • Fișa legii: aici
  • Stadiu: legea abia a intrat, la ora la care scriu, în procedura de exercitare a dreptului de sesizare asupra constitutionalității legii”; probabil va fi atacată de opoziție și/sau președinte.

 

***

Și acum, exemplul promis: un jurnalist Digi24 a intervievat joi șase deputați și senatori, cerându-le să explice telespectatorilor modificările la Codul Penal. Un efort jurnalistic legitim, prompt și bine executat – și al cărui impact ar fi fost mult mai mare, după opinia mea, dacă între paranteze ar fi apărut pe ecran, alături de numele celor intervievați, și numele județelor.

Cele două-trei silabe în plus – sau cele două litere din indicativul auto al județelor, dacă mă gândesc la jurnaliștii constrânși de spațiul de pe burtierele TV – chiar pot schimba enorm pe termen mediu, cred eu. Gândiți-vă, de exemplu, că miercurea asta Codul Penal a fost aprobat cu o diferență de fix două voturi. Asta înseamnă că dacă 3 deputați din cei 167 care au votat “pro” ar fi ezitat – gândindu-se, eventual, că vor avea de dat explicații acasă – acest Cod Penal ar fi fost trântit, tehnic, la vot.

Și vorbim despre o lege cu miză mare pentru coaliția de guvernare; o lege care scoate țara de pe șine, după cum vedem – și intern, și extern. Votul de miercuri a fost, chiar în condițiile unei majorități fără mari dureri de cap, o bătălie de centimetri (sau de silabe insuficient repetate, dacă preferați).

Urmăriți explicațiile; durează doar 4 minute:

 

Ei bine, acești șase parlamentari reprezintă, după calculele mele, interesele unui total de 1,52 mil. locuitori cu drept de vot din cinci județe, după aflăm de pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Adică 8,25% din populația cu drept de vot din România. Câteva detalii despre ei:

  • Octavian Goga, deputat afiliat PSD-Covasna: A fost ales pe listele PMP, partid din care a demisionat luna trecută. Acum figurează pe senat.ro ca “independent”, dar afiliat grupului PSD. În Covasna au fost 184.089 alegători înscriși în liste, iar prezența la vot a fost de 38,17%. Lista de deputați a PMP-Covasna a adunat 1.967 voturi (2,9%). 
  • Ion Ganea: senator independent, afiliat PSD-Tulcea:  Fun fact: Ganea face parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții. Reiese, din CV-ul lui oficial, că a făcut cursuri post-universitare de Drept la Universitatea București, cu specializarea “Științe Penale”. În Tulcea au fost 200.290 alegători înscriși în liste, iar prezența la vot a fost de 34,86%. Lista de senatori a PSD-Tulcea a adunat 34.647 voturi (51,93%).
  • Cornel Resmeriţă, senator PSD-Hunedoara: A făcut Facultatea de Drept la Universitatea Bioterra – și reiese, din CV-ul lui, că mai are un masterat în fizica materialelor cristaline la Universitatea de Vest Timișoara și un doctorat în sociologie la Universitatea din Oradea. Cât despre comisiile în care e membru, n-au legătură cu niciuna dintre multiplele lui specializări. Resmeriță se ocupă cu legile care țin de mediu + cultură&media. În Hunedoara, județul lui, au fost 393.063 alegători înscriși în liste, iar prezența la vot a fost 42,56 %. Lista de senatori PSD-Hunedoara a luat 85.932 voturi (53,25%).
  • Viorel Salan, senator PSD-Hunedoara: Fun fact: Salan e vicepreședinte al Comisiei pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor CEDO. A fost, până în 2016, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara și are în CV-ul oficial o listă de șapte lucrări de specialitate; una dintre ele poartă titlul “Uniunea Europeană, garant al statului de drept”. Cât despre nr. de voturi, vezi mai sus, la colegul Cornel Resmeriță.
  • Ştefan Mihu, senator PSD-Constanța: Are un doctorat în economie Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (Universitatea “Al. I. Cuza” Iași) și predă, din 2015, la Universitatea Spiru Haret din Constanța. În Constanța au fost 632.317 alegători înscriși în liste, cu o prezență la vot de 40,64%. Lista de senatori a PSD-Constanța a adunat 112.104 voturi (45,43%).
  • Miron Smarandache, senator PSD-Bacău: Înainte să fie senator, Smarandache a fost deputat (2012-2016) – și, până să ajungă deputat, vicepreședinte al organizației Neamț a Partidului Conservator. În Bacău au fost 600.570 alegători înscriși în liste, iar prezența la vot a fost de de 35,98%. Lista de senatori a PSD-Bacău a adunat 109.281 voturi (53,06%).

Cam asta-i. În final, îmi reiau rugămintea către jurnaliști: nu uitați de silabele alea, vă rog eu mult de tot.


 

Altfel, dacă vreți să primiți MONDAY MEMO-ul meu în fiecare luni dimineață în Inbox, iată formularulSau dați-mi un mail pe mona@mondaymemo.ro.

despre mine

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

de Mona Dîrțu

Mona Dîrțu

Jurnalist & trainer. Scriu în fiecare săptămână MONDAY MEMO, un distilat de informație de actualitate pentru oameni ocupați. Din când în când fac cursuri de scriere și storytelling pentru companii / jurnaliști.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Get in touch

Quickly communicate covalent niche markets for maintainable sources. Collaboratively harness resource sucking experiences whereas cost effective meta-services.

/* ]]> */