All posts in jurnalism

Cele trei crize ale lui Liviu Dragnea, cuvânt cu cuvânt

Jumătate de an de la victoria în alegeri a PSD = trei crize (una la două luni, în medie). Iată-le, verbatim, în cuvintele lui Liviu Dragnea. + Înregistrarea video a primei conferințe de presă Dragnea&Grindeanu; ce de lucruri înțelegi despre raportul de putere dintre ei, așa cum arăta el atunci, dacă tai sonorul; ce de lucruri înțelegi despre frustrarea lui Dragnea de azi. *** CRIZA NR. 1. ÎN DECEMBRIE 2016 a fost “criza desemnării premierului”; președintele Iohannis o respinsese pe Sevil Shaiddeh, propunerea lui Liviu Dragnea. VINOVAT IDENTIFICAT: Președintele Klaus Iohannis. AMENINȚAREA LUI DRAGNEA: Suspendarea președintelui. “Părerea noastră este că acest om [Iohannis – n.a.] de fapt vrea să declanşeze o criză politică în România“. [Liviu Dragnea, 27 dec. 2016, Mediafax] “Nici nu…

Kohl

Mie așa mi-a rămas în minte “cancelarul reunificării” – ca-n poza asta un pic caraghioasă în care se ținea de mână, la Verdun, cu un Francois Mitterand scund, deja subțiat de boală. Germania și Franța, cum ar veni, reconciliate politic pe deasupra țărânei îmbibate de sânge franco-german. Nu prea i-am luat în serios atunci pe Kohl & Mitterand, ce să zic; am văzut doar PR-ul, n-am bănuit că dincolo de el era într-adevăr ceva.

Descoperiți, în această imagine, “content”-ul

Undeva, asfixiat sub patrulatere colorate, e “content”-ul – un articol la care un om a muncit câteva ore bune, cel puțin. ▶︎ Pentru publisheri și advertiseri: Voi chiar credeți că funcționează? E logic așa, ca reclama plătită de tine să o acopere pe cea plătită de mine – și toate, într-o monstruoasă coaliție, să sufoce exact “content”-ul, adică magnetul care ar putea purta atenția cititorului spre mesajele voastre publicitare? ▶︎ Pentru cititori: N-ar fi mai bine, totuși, să plătim informația și să cerem apoi calitate și user experience? Dăm min. 6 lei pe-o sticlă de apă plată la terasă, da’ ne-am uita cruciș dacă cineva ne-ar cere abonament de 6 lei / lună la un ziar. ▶︎ Pentru cei care-or…

Ce iese când literele se pun la masă cu cifrele

Despre împrietenirea producătorului de content inteligent cu finanțatorul benign, care bate cu privirea și dincolo de trafic/rating. Interesantă mișcare, bun indiciu despre subtilele mutații care se petrec prin măruntaiele industriei media. Pe scurt, o emisiune culturală clasică din media mainstream, “Omul care aduce cartea” de la PRO TV, e scoasă de pe post. I se oferă, în schimb, finanțare din afara businessului de media și migrarea în online. Spun “i se oferă” în loc de “își găsește” pentru că asta reiese din textul Ellei Moroiu: că finanțatorul a fost cel care l-a căutat pe producătorul de conținut, nu invers (înțeleg că Smart Point, echipa care se ocupă de comunicarea eMag, i-a propus coproprietarului companiei, Iulian Stanciu, să finanțeze proiectul abandonat…

Crash course de titluri care insultă cititorul

Insultele răsar ca buruienile: pretudindeni. Azi am cules un exemplar aparte din grădina ZF & Mediafax; numai bun de studiu de caz. PASUL 1. Citești un titlu pe ZF: “BREAKING NEWS. Toţi cetăţenii europeni primesc o veste DEVASTATOARE: “Uniunea Europeană se DESTRAMĂ”!”. Știi dinainte că e țeapă.

Se-adună energiile în presa alternativă

Apar proiecte mici, curajoase, oneste, care-și propun să schimbe natura conversației. Două lucruri au în comun, la prima vedere, aceste proiecte (plus unul vizibil mai greu): PRIMUL: Nu sunt investiții media tradiționale (un investitor mogulic, un mega-proiect, ambiții de cotă de piață etc.) AL DOILEA: Adună laolaltă oameni care fac jurnalism din convingere. Mă gândesc la Decât o Revistă, la Casa Jurnalistului, la RISE Project, la delazero.ro, la treizecizero.ro; sau chiar la proiecte jurnalistice personale, cum e Teleleu (ca să dau câteva nume). Adaug pe listă, începând de azi, și PressOne.

Jurnalism + “good money”

Cum aud că “presa-i de toată jena și toți jurnaliștii-s un dezastru”, cum îmi vine să comentez. De acord: calitatea medie a producției de informație de azi e mult sub cea de-acum zece ani, dacă e să luăm un reper. De-aici încolo, discuția o ia de obicei pe-un vad bătucit, previzibil, cu mulți moguli, multe interese și mulți jurnaliști-lefegii (“niște agramați, slabi meseriași, care fie ne servesc servitele primite, executându-și comenzile, fie ne vânează click-urile, să vândă și ei niște publicitate”).

1
serial site episodes

Ce-am învățat despre jurnalism ascultând 12 ore povestea unei crime din 1999

Știam eu că n-ar fi deloc înțelept dau “play” înainte de vacanță la “Serial”, “obsesia culturală” a anului, cum a numit-o “Washington Post”. Bine-am făcut: așa am putut mesteca zilele astea în tihnă, episod după episod, “obsesia culturală”. Nu povestea în sine m-a făcut curioasă de fapt; muream însă să înțeleg cum a ajuns toată chestia asta nr. 1 pe iTunes și a reaprins o discuție demult stinsă – cea despre modelul de business al podcastului.