All posts in țara asta

Cele trei crize ale lui Liviu Dragnea, cuvânt cu cuvânt

Jumătate de an de la victoria în alegeri a PSD = trei crize (una la două luni, în medie). Iată-le, verbatim, în cuvintele lui Liviu Dragnea. + Înregistrarea video a primei conferințe de presă Dragnea&Grindeanu; ce de lucruri înțelegi despre raportul de putere dintre ei, așa cum arăta el atunci, dacă tai sonorul; ce de lucruri înțelegi despre frustrarea lui Dragnea de azi. *** CRIZA NR. 1. ÎN DECEMBRIE 2016 a fost “criza desemnării premierului”; președintele Iohannis o respinsese pe Sevil Shaiddeh, propunerea lui Liviu Dragnea. VINOVAT IDENTIFICAT: Președintele Klaus Iohannis. AMENINȚAREA LUI DRAGNEA: Suspendarea președintelui. “Părerea noastră este că acest om [Iohannis – n.a.] de fapt vrea să declanşeze o criză politică în România“. [Liviu Dragnea, 27 dec. 2016, Mediafax] “Nici nu…

12079054_714722161893352_5215101266860384524_n

Țara celor care ar pune Monitorul Oficial în ramă

E o vorbă de care-mi amintesc de câte ori dau peste-o poveste ca cea care urmează: “Dacă tu crezi că ești prea mic ca să schimbi lumea, atunci pesemne că n-ai dormit niciodată în cameră cu un țânțar”. Da, știu, e din atât de enervantul portofoliu motivaționalo-aspiraționalo-pozitivist. Dar ascultați un pic aici:

Să fie libertate de exprimare, dar nu chiar pentru toată lumea

Suntem în a doua săptămână a unui război imaginar, a unui incendiu care există pentru că o televiziune din România vrea cu tot dinadinsul să-l întrețină. E un incendiu alimentat cu materiale inflamabile inventate fix pentru acest scop – și hrănit, bineînțeles, de oxigenul atenției și al indignării noastre (legitime, altfel). Dacă am putea ignora trei zile în șir acest incendiu inventat poate că focul și-ar pierde puterea. Nu putem, bineînțeles.

Filmul unei săptămâni în care cele trei puteri în stat s-au ciocnit deasupra unei povești private

O problemă cumva tehnică, de execuție a unei sentințe judecătorești, ne-a arătat – ca un RMN ce ne-a fost făcut fără știința noastră, în somn – cam toate arterele șubrezite de fărădelegi, cheagurile periculoase și inevitabilele ocluzii care gâtuie mecanismele instituțiilor care ne guvernează.

22:32: ‪Colectiv, ‬trei luni după

1. Mai întâi am re-re-recitit povestea Colectiv, așa cum a spus-o Decât o Revistă în cea mai filigranată reconstituire jurnalistică pe care-am citit-o în ultimii 25 de ani în România. M-am cutremurat – din nou. “Suntem mai singuri dar mai mulți”, ne-a șoptit lucid DoR în decembrie; un titlu pe care n-o să-l uit niciodată.

De ce cred că țara în care ne vom trezi mâine dimineață trebuie să fie altfel

N-am pierdut pe nimeni, până la ora la care scriu, în Colectiv. Am pierdut în schimb, în noaptea de 30 octombrie, altele (ducă-se toate pe apa sâmbetei): mi-am pierdut răbdarea și seninătatea, umorul lejer și “n-are rost”-ul, înțelepciunea practică și micile lașități escapiste, soluțiile personale și gândul că pot schimba lucruri într-adevăr doar prin contribuții punctuale.

#25000: De ce nu ieșim în stradă, deși nu-i mai suportăm?

De ce nu ieșim în stradă când aflăm că un ministru în Guvernul României, care nu are dreptul prin lege la coloană oficială decât în anumite condiții, mobilizează în medie de cinci ori pe zi Poliția Română pentru a-i deschide drum prin traficul din București? De ce nu ieșim în stradă pentru a-i cere socoteală?